Vot favorabil pentru ca 2023 să fie „Anul Iuliu Maniu”

rujan vot anul iuliu maniu
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Anul 2023 devine oficial „Anul Iuliu Maniu”, după ce parlamentarii au votat favorabil inițiativa a doi deputați liberali.

Inițiativa legislativă a fost votată ieri în Camera Deputaților ca for decizional. Aceasta a trecut cu 203 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” și 40 de abțineri.

„Am votat pentru adoptarea legii pentru instituirea anului 2023 ca «Anul Iuliu Maniu», care a fost inițiată de colegii liberali Adrian Cozma și Robert Sighiartău. Anul acesta vom avea ocazia să omagiem viața, personalitatea martiriului și marelui om politic Iuliu Maniu împotriva instalării comunismului în România. Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai țării noastre, datorită luptei pe care a dus-o cu perseverență împotriva tendințelor autoritare. El a fost un adevărat apărător al democrației.”, spune deputatul cărășean Dumitru Rujan.

Odată cu noua lege, vor fi organizate evenimente educaționale, politice, diplomatice sau culturale dedicate contribuției fostului prim-ministru la unitatea, modernizarea și democratizarea României.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune pot aloca fonduri din bugetele proprii pentru a organiza sau a sprijini logistic și/sau financiar manifestările educaționale, politice, diplomatice sau culturale, în limita alocărilor bugetare aprobate.

Inițiativa legislativă a trecut de votul Senatului în luna aprilie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/