Vor să se trateze la Caransebeş?! Să scoată banii!

Închiderea mai multor unităţi spitaliceşti din judeţ şi trecerea celor care au rămas deschise în administrarea primăriilor şi consiliilor judeţene s-au făcut fără cap, iar acum cheltuielile sunt imposibil de suportat pentru multe dintre administraţiile locale.

Pacienții din zona arondată Caransebeșului sunt tratați egal ca și pacienții din municipiu la Spitalul de Urgență, deși nicio administrație locală din comunele învecinate nu ajută financiar buna desfășurare a actului medical. Opinia municipalității cu privire la solicitarea sprijinului comunităților mai mici pentru întreținerea spitalului, cel mai mare consumator anual de fonduri publice, a fost reiterată în cadrul ședinței de Consiliu Local, mai ales că Guvernul a alocat comunelor câte 1,5 milioane lei. Potrivit primarului Marcel Vela, ar trebui înființată o asociație care să ajute financiar unitatea medicală.

„Nu se poate să susținem singuri funcționarea unui spital de care beneficiază întreaga zonă. Din 15.000 de pacienți pe an, doar 5.000 sunt din Caransebeș. Trebuie să găsim o formulă să pună umărul și comunele din zonă, să renoveze un salon, o secție sau să sprijine finanțarea modernizării instalației electrice pentru aparatura adusă prin proiectul de modernizare de la Radiologie – Imagistică”, a declarat edilul urbei.

Aceeași situație este întâlnită și la Oțelu Roșu, primarul Luca Mălăiescu susținând în reperate rânduri că singura soluție pentru asigurarea întregului buget al spitalului orășenesc este de a fi ajutat financiar de către comunele de pe Valea Bistrei. Cu toate astea însă, nicio comunitate locală nu se înghesuie să acorde fonduri spitalelor, singurul motiv menționat fiind lipsa banilor.

Comments

  1. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    A fost primarul la Constanta,in sezonul asta?S-a infectat de la bariera lui Mazare?Cumva vin si din localitatile invecinate,sa ridice afacerile celoor din Caransebes?Care aduc bani la buget,domn primar.Gaseste idei, altfel,da-ti demisia !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/