Vor o nouă autorizaţie! Staţia de epurare a depus documentaţia necesară funcţionării fără penalităţile imense plătite până acum

Stația de epurare a apelor reziduale de la Jabăr se află în procedură de emitere a unei noi autorizații de funcționare.

Stația de epurare de la Jabăr a primit o alocare de 1,5 milioane de lei de la bugetul local pentru punerea în funcțiune a două dintre treptele principale de filtrare și prelucrare a apelor uzate și este în așteptarea unei noi autorizații de funcționare. Documentația pentru eliberarea autorizației de gospodărire a apelor urmează să fie emisă la comun cu cele trei uzine de captare și livrare a apei pentru consumul populației. Autorizația anterioară a fost emisă pentru anul 2021, termenul fiind prelungit automat până la începutul verii, datorită stării de alertă sanitară. Începând din mai Meridian a trimis o nouă documentație cu clarificările solicitate ulterior, către Apele Române pentru emitere unei noi autorizații, care ar putea fi cuprinsă între 1 și 3 ani. Între timp au fost efectuate o serie de lucrări pentru reducerea valorilor la amoniac, principalului compus toxic. În prezent, indicatorul la amoniu a scăzut la 11 mg, admise fiind 2mg/litru, în schimb la potasiu s-a redus aproape complet (în unele luni). Cel mai mare progres, conform datelor transmise de Meridian 22, este la penalități, care au scăzut de la aproximativ 100.000 de lei pe săptămână la 19.000 de lei pe lună.

„Banii alocați de administrația locală vor fi folosiți pentru punerea în funcțiune a treptelor mecanică și biologică. Vor fi achiziționate pompe de nămol, senzori de oxigen, difuzoare și furtune de difuzie pentru treapta biologică și alte echipamente pentru cele două trepte. Se va încerca în continuare scăderea indicatorilor la amoniu”, a transmis Meridian 22.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Penalizările vor fi aplicate în continuare și vor putea fi scăzute pe măsură ce analizele scot în evidență reducerea indicatorilor de poluare. În prezent, Meridian 22, care este în stare de insolvență, poate suporta penalitățile.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/