FOTO. Sub 20%, stadiul lucrărilor la viitoarea legătură Timișoara – A1

default

Stadiul lucrărilor la viitorul drum de legătură dintre Timișoara și autostrada A1 nu a ajuns nici la 20%. Constructorul s-a angajat să finalizeze descărcarea până în toamna anului viitor.

Potrivit DRDP Timișoara, pe șantierul drumului de legătură dintre autostrada A1 și DN 69 Timișoara – Arad, luna octombrie se încheie cu un stadiu de realizare a lucrărilor de aproape 17%.

„Antreprenorul Todini Costruzioni S.p.A a avut o mobilizare mai bună în această lună și a făcut lucrări la terasamente și podețe. Antreprenorul lucrează și la structurile pasajelor, inclusiv la cel amplasat la conexiunea cu DN 69, zona localității Sânandrei, la pasajul de la autostrada #A1, unde va fi un nou nod rutier (zona localității Pișchia) și la podul de pe drumul de legătură peste pârâul Măgheruș. Există în continuare lucrări pentru descărcarea arheologică în trei situri de pe traseul noului drum”, a transmis DRDP.

default

Deși termenul de finalizare din contract este martie 2023, constructorul va termina abia în toamna anului viitor. Cel puțin asta a promis ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a fost de acord să acorde termen intermediar antreprenorului.

„Le-am cerut termene intermediare. (…) În noiembrie 2023 trebuie să fie dată în integralitate în circulație acea descărcare de pe A1, cum știm noi, la acel sens giratriu de la Sânandrei, pe DN, așa că anul viitor ar trebui să fie gata aceste lucrări”, a declarat, recent, Sorin Grindeanu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

default

Viitorul drum de legătură dintre autostradă și DN69 va avea 10 kilometri. Va porni de la intersecția ce duce spre localitatea Sânandrei, unde va fi construit un nod rutier. Se va putea circula cu maximum 100 de kilometri pe oră, iar drumul va avea două poduri noi, șase pasaje și trei noduri rutiere. Valoarea contractului este de 190 de milioane de lei, fără TVA.

default default default default

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/