Vor mai răsuna acordurile muzicii jazz în Poiana Lupului?

Ajuns la ediția cu numărul 24 și cu ecouri ce răsună în toate colțurile lumii, Festivalul Internațional de Jazz, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii, stă sub multe semne de întrebare. Se mai ține sau nu?

Situația de criză extinsă la nivel global pare a fi cu bătaie lungă și lovește în toate domeniile. Previziunile pentru lunile ce urmează sunt destul de sumbre, iar multe întrebări sunt încă fără răspuns. Dacă o parte dintre festivalurile programate pentru această vară au fost anulate, câteva dintre ele încă mai speră la ceva. Un răspuns venit din partea autorităților. Este şi cazul Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna, care în acest an ar trebui să-și deschidă porțile celei de-a 24-a ediții:

„Suntem într-un soi de așteptare. Eu sunt pregătit 100%, doar nesiguranța asta e ce mă ține în loc. Nu știu care va fi calendarul oficial. Totul este pregătit de acum două luni în urmă, am fost gata când a început nebunia, dar până când nu știu dacă o să fie permise evenimentele de anvergură, nu pot să anunț nimic. Artiștii sunt contractați, tot line-upul e anunțat și pe Facebook, și pe siteul evenimentului. Dacă nu o să fie posibil în iulie, e posibil să-l amânăm o lună, asta ar însemna niște modificări pentru că nu toți artiștii mai pot veni, unii probabil că o să poată, alții nu, dar suntem în negocieri pentru că și pentru ei este dificil să ia o decizie, deoarece toate turneele sunt date peste cap.”, a declarat Marius Giura, directorul festivalului.

Toate modificările ce intervin în desfășurarea normală a calendarului festivalului sunt postate în permanență pe pagina de Facebook Garana Jazz Fest, iar întreaga echipă dorește să le mulțumească tuturor celor care contribuie, direct sau indirect, la efortul colectiv de combatere a pandemiei, așa cum se arată și în ultima postare a acestora:

„Trecem cu toții printr-o perioadă foarte grea, imprevizibilă și înfricoșătoare, care ne influențează și afectează sub multe aspecte. Acum, mai mult ca niciodată, este momentul să rămânem solidari, să ne păstrăm mintea limpede și inima caldă. Ne gândim la fiecare dintre voi și sperăm să aveți grijă de sănătatea voastră și a celor dragi. În ceea ce privește Gărâna Jazz Festival 2020, desigur că există o mulțime de incertitudini, pentru că nu știe nimeni cum va evolua criza de sănătate declanșată de coronavirus (COVID-19). Însă noi rămânem optimiști că festivalul va putea avea loc între 9-12 iulie 2020, conform programului deja anunțat. (…) Ne dorim ca festivalul din acest an să se petreacă în cele mai bune condiții posibile, o prioritate fiind siguranța și securitatea tuturor celor implicați.

Promitem să vă menținem informați și să revenim cu actualizări. Dacă aveți întrebări sau gânduri pe care ați dori să ni le împărtășiți, nu ezitați să ne contactați. Adăugăm linkuri cu muzică și concerte online din când în când pe pagina noastră de Facebook Garana Jazz Fest. Vă rugăm să ne vizitați pentru a rămâne conectați cu ceea ce iubim atât de mult – muzica și muzicienii jazz. Echipa Garana Jazz Fest”.

Jazzul s-a auzit pentru prima dată la Gărâna în 1997, într-un jam session improvizat de prieteni în Hanul La Răscruce. Povestea a continuat în următorul an și în următorii 20 de ani, transformând un sat din Munții Semenic în locația celui mai important festival de open air jazz din Europa Centrală și de Est.

Peste 50.000 de spectatori și câteva sute de artiști internaționali au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber. Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Magnus Ostrom, Bugge Wesseltoft, Lars Danielsson, Avishay Cohen, Nils Petter Molvaer și mulți alții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/