În ultimele săptămâni, din cauza problemelor financiare tot mai acute, prim-divizionara HC Adrian Petrea Reșița a rămas fără mai mulți seniori. Astfel, lotul a fost completat cu unii juniori de 16 ani, proveniți de la propria Academie de handbal. Juniorii vor face parte în continuare din lotul echipei reșițene.
„Ei se pregătesc în continuare alături de noi, din ianuarie în funcție de posibilitățile noastre, care după cum știți nu sunt foarte numeroase, probabil că vor mai fi cooptați și alți copii din Academie. A fost și Patrick Mustață printre cei cooptați, doar că el a plecat în Germania, avea biletele luate dinainte de a ști că are șansa de a juca la echipa de seniori. Și Ralph Pătru s-a antrenat alături de noi, dar am zis ca în perioada asta să-i ținem pe cei care aveau drept de joc, Ralph neavând încă 16 ani. Patrick Mustață juca pe un post pe care noi avem o singură variantă, să zic specială, în sensul că Mihail Huta e singurul care joacă pivot. Marius, Sebi sau Tibi când mai intrau, era doar conjunctural. Patrick era singurul specializat pe postul de pivot și de care puteam să ne folosim. Lângă ei sunt și alți copii la noi în Academie, care oricând pot veni să se antreneze cu noi și, bineînțeles, să și joace”, a spus experimentatul coordonator de joc Mihai Rohozneanu.
Acesta a mai precizat că din ianuarie, acești juniori pot fi văzuți mai des la meciuri, dar regulamentul este ambiguu. „Ai voie să folosești la meciurile de Ligă doar trei jucători cu dublă legitimare. Ei sunt juniori, și poate fi interpretat că ai voie să folosești doar trei juniori. Încă nu e sigură situația. Noi nu-i avem cu dublă legitimare. Teoretic, dacă ar fi să luăm ad literam ce scrie în regulament, noi am putea folosi și zece juniori de la noi. Practic, noi știm că este limitat numărul de juniori pe care-i poți folosi, ești obligat să folosești nouă jucători proprii și depinde de interpretare. Pentru că teoretic, juniorii sunt tot jucători proprii, tot același club suntem. De aceea nici n-a fost nevoie să facem niciun demers și de asta nu s-a considerat un transfer, pentru că ei sunt jucătorii noștri”, a mai spus Mihai Rohozneanu.
HC Adrian Petrea Reșița se va reuni pe 9 ianuarie.