Vizavi de mersi

Am tot vorbit despre anglicisme, pe care pur şi simplu nu e drept şi lingvistic să le considerăm otova distrugătoare de bun naţional. Fără să studiez îndeaproape chestiunea, intuiţia lingvistică îmi spune că franţuzismele sunt mai uşor acceptate şi văzute ca model străin absolut. Pot înţelege prestigiul cultural, impactul istoric, modelul citadin de… bonton. Totuşi, parcă se acceptă mai şi prea uşor aperitiv (< fr. apéritif), în vreme ce cocktailul este adesea ironizat (atenţie, sursa e dublă: engl. şi fr.!, iar varianta există: cocteil, pl. cocteiluri). Desigur – timpul a făcut ca lucrurile să se aşeze; şi vinul are nevoie de decantare. Cu cât mai vechi…

De asemenea, ne întrebăm ce-o fi cu chokerul, dar am uitat că poate la un moment dat cineva se întreba ce-i cu broşa (< fr. broche).

A focusa? Ce bizarerie! Dar a ranforsa? Sună mai bine, familiar, franţuzeşte.

Hard-core: a flana şi a badina… Are şi franceza chestiuni de care să ne temem, elemente pe care nu le-nţelegem, lexeme pe care ni le-a(m) dăruit şi pentru care trebuie să deschidem dicţionarele.

Să trecem la cele simple. Scurt şi la obiect:

1. vizavi provine, ce-i drept, din fr. vis-à-vis, dar a devenit al nostru, fiind adaptat, scris şi pronunţat după regulile pe care le stăpânim.

2. mersi, şi el cu origini nobile (< fr. merci), şi-a pus straie autohtone. Atenţie, e potrivit exclusiv cu situaţiile familiare. Aşadar, nu îi mulţumim oricui printr-un mersi.

• Tweet
• Pin It