Visul unei seri de iarnă la Cotroceni

A doua zi de Crăciun, Iohannis l-a chemat în vizită pe nea Nicu Ciucă. La una mică, că tot era sărbătoare. Doamna Carmen le-a pregătit un platou tradițional, cu caltaboși, jumări, cârnați, murături, șmerchifle. Mă rog, cu ce se consumă în mod curent de Crăciun. Lui nea Nicu i s-a lăsat la ciorba dreasă cu ou și smântână și a halit o farfurie rasă, cu ardei iuți crescut în glastră.

După stamplu de vin ars și paharul cu vin de Târnave, cei doi bărbați de stat s-au retras în biroul prezidentului care, nu doar că a închis ușa după ei, ba, chiar a și încuiat-o. „Nu te speria Nicușoare (că așa îl alintă dânsul pe șeful de la partid), că nu am de gând să-ți fac nimic. E mai bine să discutăm în intimitatea acestor pereți încărcați de istorie și povești nemuritoare.” Zis și făcut, s-au așezat în fața șemineului și, după vreo cinci minute și ceva de tăcere, nea Nicu a prins curaj și a zis: „Măi, Iohann, ce cald e la tine aici. ”, la care Iohann a răspuns afirmativ, dând din cap. După alte cinci minute și ceva, prezidentul a reuși în sfârșit să articuleze primele cuvinte: „Nicușoare, eu cred că ți se potrivește de minune biroul ăsta. Ca și președinte, vreau să spun. Președinte de țară. Eu mi-am trăit traiul și mi-am halit mălaiul, cum se spune pe la voi, pe la Plenița, că simt că a venit vremea să mă retrag, să te las în locul meu.”

Luat prin surprindere, eroul nostru din bătălia de la Nasiriyah l-a privit cu ochii lui mari și blânzi și l-a întrebat cu glas duios: „Ce vorbe sunt astea, Iohann? Chiar mă sperie cuvintele tale grave, spuse de parcă ai fi pe ducă…” O, să-l fi văzut atunci pe prezident adresându-se cu lacrimi în ochi, șefului său de la partid: „Deci, ai știut dragul meu prieten?” Nea Nicu, mască: „Ce să știu, măi, Iohanne?” „Că-s pe ducă, Nicușoare!” Nea Nicu s-a îngălbenit ca ceara, mai, mai să dea în bâlbă. „Sunt pe picior de plecare, Nicușoare.” Văzându-l cum se holba la el, prezidentul a continuat: „Mă cheamă Europa, să am grijă de ea, așa cum am avut grijă de România mea. De când mi s-a transmis că sunt în cărți să conduc Consiliul Europei, nu mai am somn noaptea. Că nu știu ce să fac. Pe de-o parte, mi-aș duce mandatul la bun sfârșit, nu de alta, dar mai am câteva țări de vizitat, iar Frau a mea ține neaparat să le vedem, iar pe de altă parte, cum să zic nu? E ca și cum Drăgușin, sau cum l-o fi chemând, ar fi refuzat transferul la Hotspur, alegând Dinamo!”

După un discurs atât de patetic, lui nea Nicu îi veni inima la loc. Se ridică de pe scaun, se apropie de prezident, căruia îi grăi cu zâmbetul pe buze: „Măi Iohann, du-te, lasă-le dracu de țări nevizitate. Le vizitezi după ce te întorci. Dar, ia, spune-mi tu mie, crezi că mi-ar sta bine ca și prezident în locul tău?” La care Klaus i-a răspuns din prima: „Ce vorbă e asta, Nicușoare. Dacă mai dai jos câteva kile și te scapi de povestea aia cu plagiatul lucrării de doctorat, ești cel mai vrednic să-mi iei locul.”

Și de atunci, nea Nicu nu mai are somn, iar prezidentul chef de muncă! De parcă ar fi avut vreodată!

• Tweet
• Pin It