Meteorologii au emis astăzi o avertizare cod portocaliu de vânt puternic și viscol valabilă în zonele montane din 22 de județe din țară, inclusiv din Caraș-Severin.
Potrivit ANM, sunt vizate zonele montane, la altitudini de peste 1.700 de metri, din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Covasna, Harghita, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava.
În aceste zone vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110-130 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă semnificativ.
Pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și prin acumulare cantitățile vor depăși 20-25 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă.
Avertizarea este în vigoare de duminică, de la ora 11.00, până miercuri, la ora 2.00.
De asemenea, până miercuri, la ora 8.00, este în vigoare o avertizare cod galben de intensificări ale vântului în zonele montane la altitudini de peste 1.500 de metri.
Pe parcursul zilei de duminică, la altitudini sub 1.700 m vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă.
O altă avertizare cod galben de vânt, valabilă până luni, la ora 20.00, vizează Transilvania și vestul și sud-vestul Olteniei, unde temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55-65 km/h și mai ales în zona județelor Brașov și Covasna 75-85 km/h.