Virtuozii Banatului își deschid sufletul în fața vârstnicilor

Virtuozii Banatului cântă cu drag de 1 octombrie persoanelor de vârsta a treia, în cadrul unei acțiuni la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița.

Acțiunea va începe de la ora 16.00, în organizarea Consiliului Județean Caraș-Severin și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS).

La fel ca anul trecut, Orchestra „Virtuozii Semenicului” va prezenta un program artistic intitulat sugestiv „Cânt cu drag de ziua ta” ce va avea loc în incinta Căminului. Acesta va cuprinde suită de orchestră din Banat și din toate zonele țării, precum și microrecitaluri ale soliștilor vocali și instrumentiști ai Ansamblului „Semenicul”: Ramona Vița, Antonia Franț, Petrică Vița, Costel Pițigoi, Toma Tudor, Adrian Marinescu, Răzvan Vaida și Marian Duțu. Conducerea muzicală: prof. Petrică Vița. Coordonator artistic: Titian Puichițăț

Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă, la nivel european, are menirea de a sensibiliza opinia publică şi autorităţile ţărilor membre asupra faptului că speranţa de viaţă a cetăţenilor europeni este în continuă creştere şi că, în acelaşi timp, aceştia îmbătrânesc în condiţii mai bune de sănătate – oportunităţi pe care societatea ar trebui să le valorifice. În plus, într-o societate în care numărul persoanelor vârstnice este în creştere continuă, îmbătrânirea activă este direct corelată cu solidaritatea dintre generaţii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/