Virgil Musta, medicul care lucrează până la miezul nopţii să salveze pacienţi: ,,România ar putea avea soarta Italiei. Vârful pandemiei va fi după Paşte, iar situaţia ar putea dura cel puţin trei luni”

Se află în primă linie în lupta împotriva coronavirusului. La Spitalul ,,Victor Babeş ” din Timişoara, unde lucrează, au fost vindecaţi 54 de pacienţi de temutul virus. Munceşte până la miezul nopţii pentru a încerca să ţină situaţia sub control şi totuşi avertizează: ,,România poate avea soarta Italiei! Avem aceeaşi cultură, acelaşi mod de acţiune!” Vorbim despre medicul Virgil Musta, care face anumite precizări despre ce trebuie să facem acum când România se pregăteşte să intre în scenariul 4.

România foarte probabil va intra la începutul săptămânii viitoare în scenariul 4, când numărul de persoane infectate va depăşii 2000. Sunt trei lucruri prioritare pe care trebuie să ne axăm după ce vom atinge acest prag, spune medicul Virgil Musta, purtător de cuvânt la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Acesta subliniează că dacă respectăm indicaţiile autorităţilor şi ne păstrăm calmul, vom trece prin această bătălie cu bine, dacă nu, vom fi copleşiţi.

,,În această fază trebuie să avem trei priorităţi.  În primul rând, trebuie să protejăm bătrânii, apoi cei cu boli cronice, obezi, diabetici, boli pulmonare, cardiace, hipertensiune arterială, pentru că aceştia sunt cei care vor evolua sever şi în rândul acestora apar decese. În al doilea rând, trebuie să ne menajăm cadrele medicale, să nu cadă la datorie, pentru că nu va mai avea cine să trateze. Asta înseamnă corectitudine în ceea ce spunem când mergem la medic, înseamnă să respectăm nişte reguli, înseamnă calm, pentru că sub presiune nu se poate lucra şi înseamnă responsabilitate. Aici este esenţa, dacă respectăm indicaţiile şi suntem calmi vom putea lupta bine, dacă nu vom fi copleşiţi. În al treilea rând, trebuie să creştem capacitatea de terapie intensivă, care să aibă grijă de pacienţii critici şi să existe o responsabilitate socială a tuturor”, a declarat Virgil Musta.

,,România ar putea avea soarta Italiei. Nu avem o populaţie sănătoasă ca în ţările nordice”

Medicul nu se sfieşte să spună că România ar putea avea soarta Italia, deoarece între cele două popoare există similitutidini în gândire şi acţiune. Avantajul nostru este că pandemia a izbucnit mai târziu, putem fi mai precauţi, având în vedere că avem în faţă exemplul unor ţări care au trecut prin momente tragice.

,,România ar putea avea soarta Italiei, pentru că avem multe în comun. Avem aceeaşi cultură, acelaşi mod de acţiune. De asemenea, nu avem o populaţie foarte sănătoasă ca în ţările nordice. Atunci există acest risc. Avantajul nostru este că în România a început epidemia mai târziu şi avem nişte concluzii cu ceea ce se întâmplă în Italia şi dacă luăm măsuri şi dacă vrem să înţelegem atunci avem o şansă. Dacă nu, şi acţionăm exact ca populaţia din Italia,  atunci vom avea soarta lor”, explică medicul.

Acesta continuă şi precizează de ce trebuie să luăm contraexmplu Italia.

,,Au fost numeroase apeluri de a nu mai merge în locuri pentru a socializa, nu au vrut să respecte. Au fost numeroase apeluri de a nu se mai întâlni să stea la poveşti şi nu au vrut să respecte. Tinerii nu au ţinut cont seama de sfaturi şi au considerat că ei nu păţesc nimic, în schimb au murit bătrânii. Mi-e frică să nu se întâmple acelaşi lucru şi la noi”, a mai spus Virgil Musta.

Zi-lumină în prima linie de luptă contra temutului virus

Medicul se află în prima linie în lupta contra temutului virus, lucrează zi-lumină pentru a salva cât mai mulţi pacienţi şi a avut rezultate extraordinare. 54 de pacienţi s-au vindecat la unitatea spitalicească pe care o reprezintă.

,,Lucrez de dimineaţa până seara în această bătălie. Ajung să mă culc după ora 12 şi mă trezesc dimineaţa la ora şapte. Majoritatea timpului îl petrec lucrând pentru  a reorganiza, a gândi circuitele în spital, ce pot face pentru a-mi proteja colegii, pentru a transmite publicului lucruri esenţiale”, a precizat medicul.

Doar secţia de terapie intensivă nu mai primeşte pacienţi din alte judeţe

Musta a făcut referi şi ipoteza în care nu ar mai fi primiţi pacienţi din alte judeţe la Spitalul Victor Babeş. Acesta a spus că este vorba doar despre secţia de terapie intensivă, unde nu mai sunt locuri.

,,În acest stadiu 4, exact acest lucru se va întâmpla, fiecare judeţ îşi va trata cazurile lui. Nu am zis că nu mai primim. Noi nu am mai putut primi pacienţi de terapie intensivă, deoarece terapia intensivă de la noi mai avea un singur loc liber când s-a luat această decizie. Dar noi am mai primit pacienţi din judeţele Arad, Hunedoara şi Caraş. De exemplu, chiar şi astăzi vor veni patru persoane din Hunedoara. Din Arad aproape în fiecare zi vin, doar că nu am mai putut interna cazuri grave, deoarece depăşeşte capacitatea de terapie intensivă şi este o responsabilitate enormă, nu poţi să preiei un caz pe care nu ai unde să-l pui”, a afirmat Virgil Musta.

Vârful pandemiei, după Paşte! Situaţia va mai dura cel puţin trei luni

Oricât de mult optimism şi apel la calm încearcă să transmită medicul, previziunile sunt sumbre. Vârful pandemiei va fi după Paşte, preconizează Musta, iar situaţia va mai dura cel puţin trei luni.

,,Mi-e greu să fac astfel de previziuni, dar epidemiologii susţin că vârful epidemiei va fi la finalul lunii aprilie, după Paşte, iar situaţia va dura cel puţin trei-patru luni, în situaţia în care se iau măsuri foarte stricte. Aşa s-a întâmplat şi în China, trei-patru luni a durat până au reuşit să ţină epidemia cât de cât sub control”, a încheiat medicul Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului ,, Victor Babeş” din Timişoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/