Virgil Musta, despre medicamentele administrate în boala COVID-19: „Corticoterapia este dovedită a fi salvatoare, dar nu dacă o iei din prima săptămână”

medicamente

Există mai multe categorii de medicamente care se administrează în infecția cu SARS-CoV-2, dar la fel ca și în cazul altor boli, nu este recomandată administrarea „după ureche”. Există proceduri clare, stabilite în funcție de severitatea bolii, dar și a comorbidităților pe care le au pacienții.

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, a explicat când și cum se administrează diferitele medicamente. De exemplu, anticoagulantele se administrează preventiv, dar și atunci când există o problemă de coagulare.

„Sunt mai multe categorii de medicamente. Sunt medicamentele anticoagulante pe care trebuie să le folosești, pentru că unul dintre mecanismele patogenice în această infecție este mecanismul de coagulare. Aceste medicamente sunt cele pe care le dăm în doză preventivă. Și în doză mai mare, dar doar acolo unde analizele arată că există o problemă de coagulare. Pentru că trebuie oprită această coagulare. Când se declanșează acest mecanism se produce tromboembolism pulmonar sau se produc tromboze pe vasele mici din plămâni sau din alte organe și nu mai poate fi transportat oxigenul spre țesuturi”, a explicat medicul Virgil Musta.

În ceea ce privește medicamentele antivirale, acestea sunt eficiente doar în prima săptămână de boală.

„A doua categorie este cea a medicamentelor antivirale. Din păcate ele sunt eficiente doar în prima săptămână de boală. Până în ziua a 10-a. Pacienții se prezintă la spital în general după prima săptămână de boală. În prima săptămână se simt bine, iau anumite tratamente pe care le consideră ei sau se consultă cu medicii de familie și în a doua săptămână, când văd că nu se simt bine, ar trebui să vină să fie evaluați, dar nu, ei vin când nu mai pot respira. Atunci când nu mai respiră vin cu afectare pulmonară de peste 50%, 60%, 70% sau respiră cu 20% din plămâni. Acestea sunt formele cele mai grave. Noi sigur că instituim terapia, dar aceasta nu acționează instantaneu și până să își facă efectul, afectarea pulmonară ajunge până la 90% și nu mai poți salva pacientul. Și la 80% este dificil să îl salvezi. Depinde și de comorbiditățile pe care le au pacienții. Pe lângă afectarea pulmonară există și afectări cerebrale. Avem pacienți care au făcut hemoragii cerebrale, care au făcut infarct miocardic, toate acestea reprezintă decompensări ale bolilor pe care le au acești pacienți”, a mai explicat medicul Virgil Musta.

Există efecte adverse în cazul fiecărui medicament, fie că este vorba despre terapia administrată în COVID-19, fie că vorbim despre alte patologii. Specialiștii atrag însă atenția că niciun medicament nu este scos pe piață fără să existe la baza studii clare și bine definite în ceea ce privește siguranța pacientului.

„Există studii de siguranță a medicamentului. Fiecare substanță are și efecte adverse. Noi avem impresia că numai anumite medicamente care nu ne convin au efecte adverse. Aceste medicamente sunt foarte bine verificate și nimeni nu riscă un scandal, să le pună pe piață înainte de a le verifica. Dar bineînțeles că există riscuri la administrarea oricărui medicament. Ele sunt însă esențiale. Pentru că dacă nu ar fi esențiale nu am da nimic. La persoanele care nu au forme grave de boală recomandăm anticoagulant eventual, vitamine și în funcție de simptome, ceva pentru tuse, pentru gât, pentru nas înfundat. Dacă faci febră iei un antiinflamator nesteroidian”, a mai spus Virgil Musta.

În ceea ce privește corticoterapia, medicul Virgil Musta atrage atenția că dacă nu este administrată corect, efectele sunt devastatoare pentru organism.

„Din păcate lumea a auzit de anumite medicamente, dar nu știu când să le administreze, când pot să facă rău. Și vă dau ca exemplu corticoterapia. Corticoterapia este dovedită a fi salvatoare, dar nu dacă o iei din prima săptămână. Dacă iei din prima săptămână nu faci altceva decât să multiplici replicarea virală. Îți crești cantitatea de virus care intensifică sindromul inflamator și intri în a doua săptămână cu stare severă de boală. Dar din cea de-a doua săptămână, din ziua șapte, zece, dacă evoluția nu este bună și simptomele se intensifică, adică tusea este mai accentuată și începe să te doară capul, ai dureri de mușchi de oase, ai stare gripală, oboseală marcată, trebuie să iei corticoterapie. Pentru că inflamația evoluează rapid și ajungi într-o stare severă de boală cu afectare pulmonară sau cu afectarea altor organe”, a mai explicat medicul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/