Vine tocmai de la Bacău pentru a lucra pe Aeroportul Banatul Caransebeș! „Creăm un climat de business corect și frumos!”

Pasionați de tot ceea ce înseamnă aeronautică și motivați de salarii atractive, tot mai mulți tineri își depun CV-urile pentru a lucra pe aeroportul din Caransebeș, redeschis după o lungă perioadă transportului de persoane și de mărfuri.

Gabriel Olariu merge mai departe cu investițiile în ciuda faptului că există în continuare destui sceptici. A autorizat aeroportul, au aterizat și decolat deja primele avioane și se pregătește pentru redeschidere aerogara. Pe lângă investiții, Aeroportul Banatul Caransebeș are însă nevoie și de personal, de oameni din domeniu. De unii cu experiență, dar și de destui tineri. „Am angajat imediat trei persoane, apoi alte șase. Când toată lumea dă oameni afară, noi angajăm. Am început cursuri de perfecționare pentru aceste persoane, am avut oameni la București, la Aeroportul Otopeni, pentru un stadiu de schimb de experiență, ca să vadă cum se lucrează pe un aeroport. Suntem în perioada de selecție pentru două persoane care să le trimitem la un curs de controlor de trafic, care să lucreze în turn și să controleze traficul și tot ce se întâmplă pe aeroport. Noi mergem înainte, lucrăm.”, a spus omul de afaceri pentru expressdebanat.ro.

Olariu ar prefera să lucreze cu cât mai mulți oameni din zonă, din Caransebeș, din Caraș-Severin, din Timiș chiar, dar e foarte încântat că manifestă interes și oameni de la celălalt capăt al țării pentru a lucra pe Aeroportul Banatul. Pentru cursul de controlor de trafic, care a durat 13 săptămâni și s-a făcut online, s-au înscris 12 persoane. „Spre bucuria mea, am avut o persoană din Caransebeș, una de la Reșița, una de la Lugoj și una de la Arad, dar am fost super încântat să văd că, de exemplu, un domn care are licență de mecanic categoria B, care a lucrat în străinătate, a fost interesat și ne-a spus că se mută la Caransebeș. O domnișoară de la Bacău, din familie de aeromodeliști, a zis că vrea să facă acest curs și că e dispusă să mă mute la Caransebeș. Caransebeșul începe să devină, cum să spun eu, pe limba tuturor, un subiect de discuție. Vrem ca oamenii care vor lucra pe Aeroportul Banatul Caransebeș să fie în primul rând oameni de aici din zonă, oameni de aici din zonă care să se întoarcă. Vrem să creăm un climat de business aici, cinstit, corect și frumos. De ce nu?! Avem cel mai frumos peisaj!”, a mai spus Gabriel Olariu.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/