Vine înghețul! Fântânile publice din Lugoj vor fi dotate cu robineți de iarnă

Responsabili ai societăți Formin din Caransebeș, cea care are de doi ani un contract de întreținere a celor 38 de fântâni publice de alimentare cu apă potabilă din Lugoj, au anunțat că în perioada următoare vor începe lucrările de înlocuire a robineților existenți cu alții de iarnă, prin care apa va curge în permanență, pentru a preveni înghețul și deteriorarea acestora.

„Informăm populația din Lugoj că la fântânile publice de alimentare cu apă se vor monta robinete de iarnă, care permit apei să curgă continuu pentru a nu avea probleme cu înghețul. De asemenea, oamenii trebuie să știe că aceste robinete nu sunt defecte, iar sesizările pe această temă nu au obiect. Periodic se vor face analize de potabilitate și doar în cazurile neconforme fântânile vor fi oprite”, a comunicat Formin S.A.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ultima perioadă, la mai multe fântâni de pe raza orașului au fost efectuate analize și lucrări de curățare la adâncime. La fântânile din cartierele Micro II, Micro III, Stadion și străzile Făgetului, Herendeștiului, Libertății, Primăverii, Salcâmului se vor repeta probele de parametri. Vremea ploioasă din ultima vreme a necesitat și unele lucrări de dezinfectare la aceste fântâni. La alte trei fântâni din cartierele de blocuri Cotu-Mic, ITL și Ștrand au fost executate lucrări de deznisipare și curățare la adâncime. La aceste instalații urmează să fie efectuată o inspecție video pentru a verifica eficacitatea lucrărilor, după care vor fi luate probe de apă, pentru a se decide permiterea consumului de către populație. Lucrătorii societății au mai curățat în această toamnă cinci fântâni, la nivelul de captare, în Micro III, Micro I, Bocșei, Herendeștiului și Primăverii. Se preconizează că programul va continua și anul viitor, în funcție de solicitările administrației locale.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/