Județul Caraș-Severin, pus la punct pentru turul doi al alegerilor

Județul Caraș-Severin s-a pregătit așa cum se cuvine pentru alegerile de astăzi, astfel încât să fie evitate orice fel de incidente. Însuși ministrul de Interne, Marcel Vela, s-a arătat mulțumit de felul în care s-a mobilizat echipa coordonată de prefectul Matei Lupu.

Strategia gândită de responsabilii din Caraș-Severin pentru acest tur al alegerilor va fi una câștigătoare, spune prefectul Matei Lupu. Reprezentanții secțiilor de votare se vor aduna la Sala Polivalentă din Reșița după închiderea urnelor și numărarea voturilor, iar la sosire vor primi un număr de ordine. Așa va fi evitat haosul în procesul de predare a buletinelor de vot, susține reprezentantul Guvernului în teritoriu.

În plus, s-au luat măsuri și pentru a evita incidentele pe parcursul zilei sau pentru a le rezolva urgent, în cazul în care ele apar. „Avem pregătiți 181 de oameni în rezervă în situația în care se ivește o problemă, structurile s-au pregătit. ISU a pregătit 25 de generatoare, iar ENEL încă 5 generatoare în situația în care se întrerupe energia electrică”, spune Matei Lupu. Exemplul de la Caraș-Severin a fost dat de Marcel Vela și celorlalți prefecți din țară în privința măsurilor pentru eventualele probleme cu furnizarea curentului electric.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Prefectul de Caraș-Severin a dat asigurări că, în cazul în care vremea se va înrăutăți, Direcția de Drumuri Județene a Consiliului Județean va fi pregătită să intervină pentru desfășurarea în condiții bune a procesului de votare.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/