Vin, vin sărbătorile! Nicolae Beg o aduce la Marga pe maramureșeanca Maria Mihali

maria mihali
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Dacă în 2021 comunitatea din Marga era colindată de cunoscuta interpretă de muzică ușoară Paula Seling, anul acesta o altă băimăreancă vine în Banat să-i încânte pe locuitorii de pe Valea Bistrei cu vocea sa.

La invitația Consiliului Local și a Primăriei Marga, tânăra Maria Mihali, băimăreanca în vârstă de 26 de ani recunoscută în zona Maramureșului pentru vocea sa duioasă și pentru pricesnele pe care le interpretează cu atâta candoare, va susține luna aceasta un concert de colinde, pe scena Casei de Cultură  „Dumbrăvița”. Evenimentul va avea loc în data de 10 decembrie, începând cu ora 17.00, iar alături de tânăra maramureșeancă se vor mai afla pe scenă reprezentanții Grupului „Iza” și cei ai Coralei „Contrast”.

Un mare iubitor de folclor și tradiții, primarul Nicolae Beg speră ca și concertul din acest an să ajungă la sufletele locuitorilor din comuna Marga. „Este cadoul nostru de sărbători pentru iubitorii de frumos, de tradiții și folclor. Sperăm ca evenimentul pregătit de noi să fie primit la fel ca cel de anul trecut, despre care oamenii au vorbit multă vreme.”, a spus Nicolae Beg.

express dri startup cs (1000 x 200 px) v3

FOTO: Facebook

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/