Vin poştaşii cu cardurile. Pensionarii să le aştepte acasă!

Poşta Română şi Casa de Asigurări de Sănătate sunt în febra primirii şi distribuirii cardurilor de sănătate. Instituţiile fac apel la pensionari să le aştepte acasă.

Prima serie de carduri de sănătate vor ajunge în judeţ cel mai probabil mâine, dar începerea procesului de distribuire a lor va întârzia câteva zile, dată fiind necesitatea repartizării lor factorilor poştali din judeţ. „Noi avem cinci zile de pregătire a lor şi de intrat în aplicaţia pe care o avem non-stop de completat la Casa Naţională de Sănătate. O să ne implicăm şi aş vrea să începem de luni această activitate. Factorii poştali primesc pe un formular aceste carduri şi le au asupra lor două zile“, a precizat şeful oficiului judeţean al Poştei Române, Mariana Petcu. Poştaşul va avea asupra lui cardurile cel mult două zile, iar dacă posesorul de drept nu va fi găsit acasă, de a treia zi cardurile vor sta 10 zile la oficiul poştal unde destinatarul este aşteptat să le ridice. După cele 10 zile şi alte patru zile de pregătire, poştaşii vor returna cardurile rămase nedistribuite la Casa Judeţeană de Sănătate. În cele cinci tranşe în care vin, în judeţ sunt aproape 214.000 de carduri de sănătate care trebuie să ajungă la destinatar.

Pentru că o deplasare la Reşiţa poate fi inoportună şi ca timp, cost şi oboseală, celor care nu au neapărat nevoie să lipsească de la domiciliu în orele în care ştiu că ar putea trece poştaşul li se recomandă să stea acasă săptămâna viitoare. „E foarte important ca mai ales pensionarii să fie acasă în acele două zile, să nu îi punem pe drumuri fie la Oficiul Poştal, fie la Casa de Sănătate după cele 10 zile. În acest sens, am dori să se facă această informare ca mai ales pensionarii să primească aceste carduri de sănătate acasă“, a ţinut să sublinieze prefectul judeţului Caraş-Severin. Cum perioada de distribuire a cardurilor se suprapune cu zilele în care sunt împărţite pensiile, vârstnicii sunt mai uşor de găsit acasă, iar fiecare factor poştal cunoaşte într-o bună măsură oamenii din zona lui.

Soluţie de compromis

Chiar dacă regula spune că acest card de sănătate este înmânat doar destinatarului, pe baza actului de identitate şi sub semnătură, Poşta Română, în acord cu alte autorităţi publice, admite ca un card să poată fi lăsat şi unei rude foarte apropiate, de gradul I.  Mai mult, factorii vor face şi mai mult de cele două încercări de a găsi acasă destinatarii, în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie în cele patru zile de dinainte de a le trimite pe cele rămase spre CJAS. „S-a ajuns la o convenţie şi se pot da la membrii majori: fiică, fiu, mamă, tată, socri, soră, frate, copii majori. Pentru cei care sunt plecaţi în străinătate, sunt în spitale sau din varii motive nu pot fi găsiţi acasă – se pot da şi la membrii familiei“, a menţionat Mariana Petcu.

Excluzând cazurile de forţă majoră, oamenii să fie pregătiţi să primească personal aceste carduri pentru că, de acum înainte, ele vor fi cheia de intrare în sistemul de asigurări de sănătate. Va fi o perioadă de tranzit până în ianuarie, foarte bine legiuitorul a hotărât 1 ianuarie 2015, pentru că acum avem noi de lucru, furnizorii, să verificăm datele şi să intrăm în posesia cititoarelor de carduri, care nu sunt la sume exorbitante aşa cum s-a spus, ci preţurile variază între 15 şi 50 de euro“, a explicat şi directorul medical al CJAS Caraş-Severin, Laurenţiu Mărţuică.

Toate cardurile de sănătate sunt deocamdată inactive, dar vor putea fi folosite imediat după activare la un furnizor de servicii medicale, în principal la medicul de familie care trebuie să completeze şi baza de date a acestor carduri, cu informaţiile personalizate.

Foto: mediasinfo.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/