Vin bani din PNRR pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad. Dumitru Rujan: „Investim în dezvoltare!”

Cel mai important proiect al CFR SA va primi finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Deputatul Dumitru Rujan anunță încă o investiție în dezvoltare.

„Investim în dezvoltare!”, spune Dumitru Rujan, după ce a fost semnat contractul pentru modernizarea a 162 de kilometri ai liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Finanțarea, în valoare de 8,77 miliarde lei, va fi asigurată prin PNRR.

Cele 4 loturi au deja constructori desemnați, mai spune deputatul cărășean:

  • Lotul 1: Caransebeș – Lugoj
  • Lotul 2: Lugoj – Timișoara Est
  • Lotul 3: Timișoara Est – Ronaț Triaj
  • Lotul 4 – Ronaț Triaj – Arad

Se vor face lucrări pentru dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul;
– pentru refacerea liniilor și corectarea traseului pentru ca trenurile să poată circula cu viteze de 160 km/h;
– pentru modernizarea gărilor;
– pentru construirea de pasarele pietonale și adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene;
– pentru înființarea unor halte de călători în zonele urbane, pentru accesul direct la rețeaua feroviară de transport;
– pentru desființarea trecerilor la nivel sau construirea unor pasaje denivelate.
– pentru construirea a două noi clădiri pentru mentenanță și a unui centru regional de management al traficului și sistem ERTMS.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/