Vila Elisabeta se transformă! Care este planul de lucrări?

vila elisabeta vara

Vila Elisabeta va fi transformată într-o casă de cultură care va include expoziții, biblioteci și săli în care vor putea fi organizate tot soiul de activități. Ce intervenții se vor efectua prin proiectul cu o valoare totală de peste 2,2 milioane de euro?

Circa 10,76 milioane de lei vor fi alocați pentru proiectul „Consolidare, restaurare și amenajare casa de cultură – Vila Elisabeta”, selectat pentru finanțare în cadrul apelului „Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice” lansat prin Programul RO-CULTURA cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014-2021.

Vila Elisabeta, numită în onoarea lui Sissi, i-a devenit împărătesei loc de poposit la venirile ei în Herculane, începând cu anul 1887. Această vilă (denumită inițial Vila Tatartczy) a fost construită de către Carol Tatartczy în anul 1875 cu scopul de a fi reședința personală a acestuia. Carol Tatartczy este un nume pregnant în istoria Băilor Herculane, administrator al Băilor în perioada austro-ungară, filantrop (a construit din fonduri proprii Hotelul Traian, denumit, pe atunci, Rudolf, clădirea hotelului Versay, Vila Elisabeta, precum și un teatru care nu s-a păstrat, spre deosebire de celelalte trei edificii). Odată cu venirea din anul 1887 a împărătesei în stațiune (sejur ce a durat 6 săptămâni), Carol Tatartczy donează monarhiei austro-ungare, în semn de respect, vila ce îi va purta, de acum încolo împărătesei numele. Sissi va mai locui în vilă și în sejururile ce au urmat, în anii 1890, 1892 și 1896.

În epoca modernă, Vila a avut exclusiv rol cultural, servind ca bibliotecă și casă de cultură până în anul 2010. În anul 2020, proiectul „Consolidare, restaurare și amenajare casa de cultură – Vila Elisabeta” a fost selectat pentru finanțare în cadrul apelului „Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice” lansat prin Programul RO-CULTURA. Odată cu finalizarea proiectului, monumentul își va redobândi strălucirea de odinioară și va trăi în mijlocul comunității ca un spațiu cultural vivant, găzduind biblioteca/biblionet, expoziții și casa de cultură a orașului.

Planul de lucru și calendarul activităților:
1. Gestionarea, monitorizarea și controlul proiectului (activitatea va avea loc pe toată perioada proiectului, între octombrie 2020 – aprilie 2024)
2. Lucrări de consolidare, restaurare și amenajare a monumentului „Vila Elisabeta” – cu termen de finalizare în luna decembrie 2023 – și cuprinde sub-activitățile:
2.1. Curățarea zonei aferente obiectivului de patrimoniu prin îndepărtarea gunoaielor și a surplusului de pământ care acoperă în parte zona studiată, precum și defrișarea zonei verzi acolo unde este nevoie;
2.2. Proiectare și obținerea autorizației de construire și a avizelor;
2.3. Consolidarea obiectivului;
2.4. Restaurarea monumentului „Vila Elisabeta”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

3. Valorificarea centrului multicultural – activitatea va avea loc în perioada mai 2023-aprilie 2024 și cuprinde sub-activitățile:
3.1. Activități culturale (expoziții temporare, lansări de carte, un simpozion, conferințe, serate culturale, proiecții de film, dimineți de cultură și gale de premiere);
3.2. Activități educaționale (ateliere tematice pentru diferite categorii de vârstă, ateliere cultural-artistice pentru copii și adolescenți și ateliere cultural-artistice pentru adulți și pensionari , lecții tematice organizate la cerere, cu un cadru didactic etc.);
3.3. Activități cultural-artistice (vizită de șantier și sit, documentarea fotografică a patrimoniului cultural imobil, un eveniment de lansare a website-ului proiectului, cartarea patrimoniului construit, cercetarea patrimoniului construit, realizarea de interviuri cu rezidenții orașului, realizarea unei colecții de artă, un eveniment de prezentare a rezultatelor obținute prin activitatea „Zilele Culturale ale Vilei Elisabeta”, precum și înființarea unui muzeu/ colecții publice și înființarea unei biblioteci;
3.4. Activități de comunicare și promovare;
3.5. Activități culturale realizate împreună cu partenerul din Islanda;
3.6. Instruirea formală și nonformală a profesioniștilor, ale căror competențe vor fi dezvoltate la locul de muncă (în total, se vor organiza 8 cursuri, după cum urmează: curs pentru profesia și activitatea de muzeograf, curs pentru profesia și activitatea de bibliotecar, curs privind drepturile de autor în organizațiile culturale, curs privind managementul cultural, curs privind managementul de proiect);
3.7. Înființarea unui muzeu sau a unei colecții publice, în incinta Vilei Elisabeta;
3.8. Înființarea unei biblioteci în incinta Vilei Elisabeta.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-Cultura și implementat de Primăria Băile Herculane în calitate de promotor de proiect, alături de partenerii Asociația Prin Banat și North Consulting.

Sursă foto: Pagina oficială de Facebook a proiectului

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/