În instanță după 15 ani! Primăria Lugoj cere despăgubiri pentru blocul de locuințe sociale lăsat în paragină

bloc de locuinte armata

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că va cere despăgubiri și rezilierea contractului în cazul proiectului de transformare în locuințe sociale a pavilionului de dormitoare de la fosta unitate militară de infanterie cedat municipalității în urmă cu aproximativ 15 ani. Cam tot atunci au fost demarate și primele lucrări la partea de recompartimentare interioară ce ar fi trebuit să aibă ca finalitate peste 48 de apartamente cu una și două camere, destinate cazurilor sociale.

Firma care s-a ocupat de lucrări a aparținut fostului președinte PSD, Dănuț Miloș, care a câștigat proiectul pe finalul de mandat al primarului Martinescu. După schimbarea administrației, în 2008, firma fostului președinte PSD nu a mai fost agreată de noul primar, Francisc Boldea, iar lucrările au fost oprite și de atunci au rămas încremenite până în prezent. Practic, proiectul nu a mai intrat pe lista de priorități la investiții, invocându-se motive de tot felul, iar blocul dezafectat, lăsat fără ferestre și uși, se degradează, cea mai gravă problemă fiind la acoperiș.

„În momentul de față nu avem nicio posibilitate să reluăm lucrările la blocul-dormitor de la armată. Contractul cu fostul constructor încă există. Am încercat să ne înțelegem pe cale amiabilă să renunțe, dar nu am găsit înțelegere. Ca urmare o să demarăm noi procedurile de reziliere și vom cere evacuarea și despăgubiri. Din păcate, toți acești pași o să dureze. Dacă ne înțelegeam, mai ales că printr-o decizie a instanței s-au dat și banii pe care constructorul i-a solicitat primăriei pentru lucrările efectuate, puteam să începem proiectul mai repede”, a explicat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Anul trecut a existat o finanțare de un milion de euro pentru finalizarea lucrărilor, dar banii nu au putut fi folosiți din cauza litigiilor administrative. Primăria Lugoj a anunțat în 2021 că va încerca să direcționeze banii spre cel de-al doilea pavilion de dormitoare primit de la armată în 2019, dar nici în acest caz nu s-a demarat nicio lucrare de amenajare a 64 de unități locative, din care 30 ar urma să fie donate armatei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/