Aleșii locali din Oravița par să creadă că au fost trimiși în plen doar pentru mândrie. Atunci când vine vorba despre proiecte de hotărâre importante pentru soarta orașului, fie nu se prezintă la ședințe, fie se abțin, fie votează împotrivă.
Aceasta este una dintre situațiile de astăzi. Deși prin legea locală urmează să se creeze 200 de locuri de muncă, subiectul nu a părut destul de interesant. În cele din urmă însă, a trecut, dar cu mare greutate.
Contactat telefonic, primarul orașului Oravița, Ursu Dumitru, a declarat că se simte dezamăgit de faptul că proiectul de hotărâre a trecut la limită în consiliu. „Îmi pare rău că au fost așa de puțini prezenți la ședință și proiectul a trecut la limită. Mă așteptam ca un astfel de proiect să trezească interesul tuturor aleșilor locali, deoarece acest proiect este unul pentru cetățenii orașului, nu al meu personal sau al PSD-ului, însă mă bucur totuși că acest proiect de hotărâre a fost adoptat și putem în perioada următoare să putem depune documentele la Registrul Comerțului pentru înființarea societății comerciale.”
Peste 200 de locuri de muncă în perioada următoare!
Conform executivului orăvițean, în următoarea perioadă urmează ca un număr de 200 persoane să fie angajate la această societate comercială nou înființată, al cărei acționar majoritar este Consiliul Local Oravița. În primă fază vor fi angajate 30 de persoane ce vor face un curs de specializare la firma de confecții din Timișoara.
„30 de persoane vor fi angajate imediat ce firma va fi înființată, aceste persoane urmând să facă un curs de specializare la firma din Timișoara. În acest timp noi vom finaliza lucrările la hala unde se va desfășura activitatea de producție, lucrări ce sunt finalizate în proporție de 90 la sută. După ce vor face cursul, vom începe producția și intenționăm, în funcție de solicitări, să mărim numărul de angajați până la 210, capacitatea halei fiind de 70 de persoane și noi intenționând să creăm trei schimburi de lucru”, a conchis edilul-șef al Oraviței, Dumitru Ursu.
Citește AICI reacția consilierilor absenți!