Viitorii avocați de la UVT, printre cei mai buni la un concurs de drept internațional public

fd20iunie2 768x1024

Între 15 și 17 iunie, la Haga a avut loc finala internațională a Telders Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc de drept internațional public organizat de Grotius Centre for International Legal Studies și Universitatea din Leiden (Olanda).

În etapa internațională au participat 25 de echipe ale facultăților de drept din prestigioase universități din Europa, printre care și echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, alcătuită din Horea Ardelean, Melisa Cheșpi, Dara Nestorovici și Anamaria Petcu (studenți în anul II), a ocupat locul I în clasamentul pledoariilor orale pentru respondent și locul V în clasamentul general pentru respondent.

fd20iunie4

Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând jurisdicția Curții Internaționale de Justiție și a tribunalelor arbitrale internaționale, precum și aspecte privind dreptul internațional al mediului și încălcarea obligațiilor decurgând din tratate internaționale.

Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost pregătită de prodecanul Sorina Doroga și de doctorandele Alexandra Burdulea și Andra Cenan-Glăvan, foste participante la concursurile internaționale de pledoarii.

„Dreptul internațional public, exersat în competiții naționale și internaționale, îi apropie pe studenții de la Facultatea de Drept din UVT de cele mai actuale tematici de interes dezbătute la nivel european. Ne bucură rezultatele bune pe care le obțin studenții din echipa Facultății de Drept, demonstrând multă perseverență și pasiune pentru competitivitate și eficacitate în practica științelor juridice.”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul UVT.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/