Viceprimarul Cosmin Tabără anunță că viitoarea bază sportivă de pe strada Costică Rădulescu din Timișoara, ce urmează să fie ridicată cu bani de la Compania Națională de Investiții, a primit în cele din urmă avizul de mediu. Complexul va avea două terenuri și 500 de locuri în tribune.
Primăria Timișoara așteaptă încă din primăvară ca Agenția de Mediu Timiș să elibereze avizul de mediu pentru baza de sport din apropierea stadionului Dan Păltinișanu. Fără acest document, autoritățile locale nu pot elibera autorizația de construcție.
„Partea birocratică pentru acest proiect a durat nepermis de mult. Baza similară de la Petroșani, pornită în același timp cu Timișoara, este aproape gata, iar la Sânnicolau Mare, în două luni, s-a ajuns la faza de ridicare a tribunelor. Este rușinos pentru noi că am rămas atât de mult în urmă din motive birocratice, dar mă bucur că măcar acum se fac pași mai concreți pentru începerea lucrărilor. Sper să recuperăm timpul pierdut și anul viitor să ne putem bucura de această bază. După perioada de zece zile legală de contestații, următorul pas este eliberarea autorizației de construcție de către Primăria Timișoara.”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.

Primăria Timișoara a predat amplasamentul proiectantului pentru începerea lucrărilor la viitoarea bază sportivă în luna aprilie a acestui an. Complexul va fi ridicat pe terenul din zona străzilor Costică Rădulescu și Cerna, cu bani de la Compania Națională de Investiții, aproximativ 5,9 milioane de lei, în baza unui contract atribuit în toamna lui 2020.
Baza sportivă ar urma să aibă o tribună pentru 500 de spectatori, un teren de joc cu instalație de nocturnă, dar și vestiare. Un al doilea teren, mai mic, va fi folosit pentru minifotbal, baschet sau handbal.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
CODRU Festival a anunțat lineup-ul complet al ediției din acest an. Între 28 și 30 august, Pădurea Verde din Timișoara va găzdui trei zile de concerte, instalații de artă...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Roxana Bălan |
30 July 2026
Marcel Vela, despre legile votate în Camera Deputaților: „Sunt esențiale pentru PNRR”
Alina Dragomir |
30 July 2026
Casa Alex Caransebeș pregătește o aniversare de 6 ani, cu adevărat explozivă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

