Zeci de copii cu probleme la inimă au fost tratați la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, în primele 9 luni de la deschiderea compartimentului destinat micuților. Operațiile au fost realizate de echipa de aici în sprijinul căreia au venit specialiști din Italia, Germania și Anglia.
De la sfârșitul lunii martie până acum, 45 de copii au fost îngrijiți, la Timișoara, de echipa de medici din Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară pentru Copii de la Institutul de la Pădurea Verde. Sunt copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 16 ani. Toate intervențiile au decurs fără probleme.
„Am deschis Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară pentru Copii la sfârșitul lunii martie și de atunci până în prezent avem rezolvați 45 de copii, dintre care 38 au fost intervenții chirurgicale, 7 au fost rezolvați intervențional de colegii noștri cardiologi intervenționiști. Operațiile au decurs bine, am avut doar la doi pacienți zile mai lungi de spitalizare în terapie intensivă, dar cu evoluție favorabilă. În final, toți au fost bine. Nu am avut decese. Dacă nu sunt probleme, după 5 – 7 zile, copilașii se externează, pleacă acasă. Am avut un singur pacient pentru care s-a prelungit spitalizarea la aproximativ două săptămâni. Nu am avut alt gen de probleme, infecțioase sau reintervenții. Toți pacienții au fost bine.”, a declarat chirurgul Laurențiu Brăescu pentru expressdebanat.ro.
Majoritatea copiilor tratați la Timișoara sunt de aici sau din județele din vestul țării. Medicii au în plan să își dezvolte activitatea, în anii care urmează.
„A fost prima noastră experiență, operațiile au fost realizate împreună cu colegii noștri, grupul de la San Donato din Milano, a fost și o echipă din Germania și o alta din Anglia. Noi suntem mulțumiți pentru primul an, pentru cele aproximativ 10 luni. Planurile noastre sunt să ne dezvoltăm, să ajungem independenți, să putem face noi singuri operațiile și să facem și urmărirea post-operatorie, noi, echipa noastră de aici. Până atunci, personalul de care avem nevoie vine împreună cu medicii coordonatori din celelalte echipe, în cadrul misiunilor care sunt organizate. Dacă sunt e perioadă de o săptămână – două cu misiuni, atunci avem personalul care vine să ne ajute din afară. Dar da, în viitor trebuie să mai facem angajări, însă asta merge mână în mână cu ceea ce lucrăm noi. Cu cât o să lucrăm mai mult, cu atât o să se și angajeze personal.”, a mai explicat medicul chirurg, specializat în chirurgie cardiacă pediatrică.
În țară, anual se nasc până la 1.300 de copii cu anomalii cardiace. La Timișoara, ținta medicilor este să opereze 100 de copii cu boli de inimă într-un an, iar mai apoi chiar și 250 de micuți pe an. În țară, specialiști în chirurgie cardiacă pediatrică mai sunt la București, Cluj, Iași și Târgu Mureș.
„Listă de așteptare întotdeauna există la copii și la pacienții cu patologie chirurgie cardiovasculară congenitală. Ea e deținută de colegii noștri cardiologi. Aici e o diferență între patologiile și cazurile pe care le putem opera noi în clinica noastră, deocamdată. Spre exemplu, nu putem opera încă copii care sunt nou-născuți pentru că nu avem și o terapie intensivă neonatală în care să îi urmărim. Nu e vorba doar de actul chirurgical, ne trebuie și o terapie intensivă postoperatorie pentru pacienții nou-născuți.”, a mai spus Laurențiu Brăescu.
Compartimentul de Cardiologie Pediatrică de la Institutul de Boli Cardiovasculare a fost deschis anul acesta, la sfârșitul lunii martie, la 20 de ani de la sistarea operațiilor pe cord la copii. Secția are 12 paturi, 4 pentru terapie intensivă și două săli de operație cu dotările complete.