VIDEO/FOTO: Sute de bocșeni petrec împreună la Ruga de Sf. Maria!

Curtea bisericii din Bocșa Vasiova a fost luată cu asalt de sute de locuitori care au urmărit cu mare atenție spectacolul oferit de Primărie și Consiliul Local.

La orele serii, tradiționala Rugă de la Bocșa Vasiova a debutat cu o suită de dansuri ale Ansamblului Bocșana. În aplauzele publicului, trei generații diferite de tineri și-au etalat ținuta populară cu mare fală și au prezentat publicului jocuri autentice, specifice zonei Banatului. Și tradiția a fost adusă în prim-plan, odată cu dansul intitulat „Nunta”. În doar câteva minute, tinerii dansatori au parcurs toate etapele unei nunți autentice. De la pregătirea miresei și până la aruncarea buchetului, spectatorii au aplaudat aproape fără oprire momentul artistic.

peptanar

Ansamblul Bocşana este o mândrie pentru localnici, mai ales că a cuprins trei generaţii. De la cei mici la generaţia mijlocie şi la cei mari, care sunt la liceu sau chiar studenţi. Putem spune că este cuprinsă o masă de tineri care mai sunt atraşi încă de folclorul bănăţean, de cel românesc în general. Dansul «Nunta» este specific zonei noastre şi faptul că Ansamblul Bocşana are toate suitele legate de obiceiuri, şi ei au regăsit câteva dintre obiceiurile de la nuntă în acest dans, fiecare amintindu-şi de o nuntă la care a participat şi astfel s-au regăsit. Este interesant şi faptul că acest dans este de mare virtuozitate, există piruete în deplasare, piruete în mişcare, dificil de interpretat şi alternează momentele lirice cu momente de mare virtuozitate. Să reţinem faptul că, spre deosebire de alţi ani, la deschiderea acestei rugi au fost în ansamblu mult mai mulţi tineri”, a declarat Octavian Peptenar, unul dintre coordonatorii Ansamblului Bocșana.

Momentul tinerilor a fost urmat de un concert susținut de solista Maria Didraga. De altfel, pe ritmurile talentatei artiste, bocșenii au fost invitați la dans. Prima care a dat startul jocului a fost familia Cismăneanțu. Edilul-șef, alături de fermecătoarea sa soție, Dana, au jucat și de această dată, așa cum i-au obișnuit pe oameni la fiecare petrecere a orașului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157635441061312″]

Bocșenii au fost fascinați
Locuitorii care au participat la spectacolul de astăzi s-au declarat încântați de cele două momente artistice. Deși Ansamblul Bocșana este nelipsit de la serbările locale, talentul și implicarea tinerilor, de fiecare dată, îi fac pe spactatori să îi privească cu admirație.

Mă simt foarte bine la Ruga bănăţeană. În mod obişnuit se ţine două zile, iar aici, din păcate, totul se desfăşoară doar într-o singură zi. În ceea ce priveşte ansamblul Bocşana, şi copiii mei au dansat în acest grup şi cred că ar trebui să se schimbe ceva, pentru că de zece ani se danseazaă acelaşi dans”, a declarat pentru Express de Banat Corina Domogoş.

Organizarea este faină, eu mă simt extraordinar. Singurul lucru pentru care aş găsi un comentariu este faptul că ora mi se pare cam târzie. Trebuia cel puţin de la ora 16 să înceapă. Ansamblul este ok, e de fapt tineretul Bocşei, mândria noastră”, a fost părerea lui Gigi Muşa.

 cismaneantu

Deși mulți dintre locuitori și-ar fi dorit ca Ruga de la Bocșa Vasiova să dureze două zile, primarul Eugen Cismăneanțu explică faptul că bugetul orașului încă nu este pe plus, așa cum și-ar dori oamenii.

Tradiţionala rugă s-a organizat cu mare bucurie pentru toţi vasiovenii din oraşul nostru, a fost aşteptată de locuitori, cu toţii bucurându-se de acest eveniment. În fiecare an ne pregătim cu mare drag, însă, de data aceasta, din cauza bugetului prea mic, am fost nevoit să reduc festivitatea, sărbătorind astfel Hramul Bisericii şi Ruga doar într-o singură zi.  Sper ca la anul să nu fim nevoiţi să procedăm la fel, pentru că ne dorim să fie una de sărbătoare pentru toţi locuitorii oraşului Bocşa. Cu această ocazie, ţin să le urez tuturor Mariilor care îşi serbează numele La mulţi ani, fericire şi tot ceea ce îşi doresc în viaţă”, a afirmat edilul-şef Eugen Cismăneanţu.

Nelipsiți de la ruga de astăzi, care a încheiat seria manifestărilor de vară, au fost comercianții de mici și bere.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/