VIDEO/FOTO: Peste 100 de lampioane au fost lansate pe cerul Reșiței. Membrii Rotary au aprins lumina!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

33.000 de cluburi din peste 200 de țări și-au schimbat aseară președintele și echipa de conducere. Și rotarienii reșițeni au marcat noul ciclu, alături de deviza „Light up Rotary”.

Fiecare an rotarian are o semnificație aparte, iar în acest sens, cei din cele 113 cluburi din Districtul 2241 România și Republica Moldova au aprins lumina la propriu, lansând câte 109 lampioane. Acestea s-au ridicat și pe cerul Reșiței, în ciuda vântului care le-a dat bătăi de cap membrilor. Prin demersul lor, rotarienii au dorit să atragă atenția asupra proiectului pe care clubul îl derulează la nivel mondial privind eradicarea definitivă a poliomielitei. În acest sens, sumele donate pentru achiziționarea lampioanelor vor fi direcționate pentru susținerea campaniei „End Polio Now”.

publicitate online in ziar Express de Banat

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645060351978″]

Tot aseară, într-un cadru festiv, la restaurantul Hotelului Rogge, s-a schimbat și conducerea celor două cluburi: Rotary și Rotaract. Astfel, mandatul de președinte al prof. univ. dr. ing. Nadia Potoceanu a fost înmânat omului de afaceri Constantin Dinculeasa. La organizația voluntarilor mai mici, Petronela Comora a lăsat pe mai departe organizarea frumoaselor acțiuni pe care le derulează Rotaract pe seama Anei Maria Borteș.

YouTube video

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Cu siguranță vom continua proiectele Rotary Club Reșița, cu privire la stimularea performanței, prin burse acordate, respectând criteriile rezultatelor la învățătură sau de aptitudini. Avem în vedere și acțiunile cu caracter social pentru copiii din centrele de plasament din Reșița și Bocșa. În acest sens, avem în vedere un proiect mai amplu cu privire la adolescenții care după vârsta de 18 ani, odată cu terminarea liceului, părăsesc aceste centre. Lor vrem să le acordăm o mână de ajutor pentru a-și putea continua studiile sau, după caz, de a-i pregăti și îndruma spre un loc de muncă calificat, integrându-i astfel mai ușor în societate”, a declarat noul președinte al Clubului Rotary Reșița, Constantin Dinculeasa.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157645475029835″]

Tot în noul an rotarian, membrii își propun înfrățirea cu cel puțin două cluburi din afara districtului, în scopul derulării unor programe comune privind schimbul de tineri și formarea lor ca lideri. Deja primele contacte sunt stabilite deja, iar la Reșița urmează să ajungă o delegație formată din 10 membri din Franța. În plus, rotarienii își doresc o apropiere față de cluburile Lions din Reșița, aceștia fiind deja invitați să participe la acțiunea care a avut loc aseară. Vizate sunt și alte organizații de voluntariat, prestatoare de servicii în folosul comunității locale.

 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/