Cel mai mare naist al lumii a ales ca Bocşa să fie primul oraş cărăşean în care să-şi lanseze cartea care, după cum a mărturisit, reprezintă o parte a sufletului său.
Bocşenii au umplut astăzi Casa de Cultură pentru a-l întâmpina pe maestrul Gheorghe Zamfir, revenit în Caraş-Severin cu o altfel de surpriză decât muzicală. La invitaţia primarului Eugen Cismăneanţu şi a administraţiei locale, omul care a revoluționat sunetul la scară universală și a adus naiul în atenția publicului modern a prezentat „Poveştile lui Zamfir”, o carte dedicată celor mici, dar nu numai. „A fost o întâlnire unică în arealul județului și al Banatului și aș putea, cu modestia care mă caracterizează, de bănățean fălos, să zic că e unică în România. De ce?! Pentru că cel care tocmai a sărbătorit 50 de ani de activitate artistică, recunoscut în întreaga lume ca cel mai mare naist al tuturor timpurilor, regele naiului, a venit astăzi într-un orășel de provincie, să arate lumii că Dumnezeu, când i-a dăruit talentul domniei sale, i-a dăruit mai mult de atât. Am cunoscut o altă față a maestrului Gheorghe Zamfir, care povestește copiilor extraordinar de frumos. Este o carte care i se potrivește oricărui copil, o carte de povești care are în rol principal animale, fie ele sălbatice, fie ele domestice”, a spus Dan Liuţ, directorul Casei de Cultură.
Pentru primarul Eugen Cismăneanţu revederea cu Gheorghe Zamfir a fost un moment special. „Aș vrea să îi mulțumesc înainte de toate maestrului Zamfir, pentru că, din ceea ce observ eu, a îndrăgit Bocșa. Pentru noi, pentru mine în mod special, este copleșitor. Nu am cuvinte pentru a descrie ce simt, în primul rând ca bocșean, în al doilea rând pentru faptul că am avut ocazia să îl cunosc mai mult decât alții pe maestrul Gheorghe Zamfir. Este unul din cele mai frumoase şi emoţionante momente pentru noi. Maestrul Gheorhe Zamfir şi-a arărat prietenia faţă de oraşul Bocşa. Ne-a încântat anul trecut la Festivalul Aurelia Fătu-Răduţu şi datorită faptului că s-a simţit extraordinar aici, printre oameni care l-au primit aşa cum i se cuvenea, ne-a promis că va reveni. Nu credeam că se va întâmpla aşa curând şi suntem onoraţi pentru că a ales oraşul nostru să găzduiască întâia lansare a cărţii sale”, a declarat edilul-şef.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644612134880″]
Gheorghe Zamfir a dezvăluit un lucru pe care, probabil, puţini bocşeni îl cunosc, şi anume acela că edilul-şef se pricepe la muzică. „M-am aflat la Bocşa datorită domnului primar, un om deosebit, viguros, sprinten, tânăr și puternic, care a făcut și muzică în tinerețile domniei sale. Este destul de tânăr și acum, foarte tânăr, chiar revoltător de tânăr, şi cu distinsa sa soție și-au pus sufletul și îl pun pentru dezvoltarea acestui oraș fără să-și economisească energiile. Am venit cu această carte să v-o prezint ca o parte din sufletul meu, din cele multe părți pe care Dumnezeu mi le-a dat, partea de literă, de cuvânt, partea muzicală, pe care am pus-o pe acele pagini cu portativ pentru a arăta lumii că muzica este cel mai frumos lucru din creație pe care Dumnezeu mi l-a dat”, a spus maestrul Zamfir.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644972122306″]
Corul cadrelor didactice, reunit după foarte mulţi ani, i-a pregătit o surpriză musafirului special pe care l-a avut astăzi oraşul, în sensul că a interpretat două dintre creaţiile sale muzicale. Apoi a fost rândul maestrului să urce pe scenă şi să încânte asistenţa cu naiul său fermecat. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, dar şi cu promisiunea lui Gheorghe Zamfir de a onora şi anul acesta Festivalul Aurelia Fătu-Răduţu.