Moroşanu şi Cătinaş şi-au spulberat adversarii!

Gala Superkombat World Grand Prix din Sala Polivalentă a fost un show la superlativ, care a avut de toate: lumini, lasere, muzică, muşchi, meciuri tari, K.O.-uri, sânge şi multe fete frumoase.

 

Sala Polivalentă din Reşiţa a arătat sâmbătă seară mai bine şi mai spectaculos ca niciodată şi a găzduit un eveniment sportiv asupra căruia s-au îndreptat privirile lumii întregi. Promotorul Eduard Irimia şi Primăria Reşiţa au organizat un adevărat spectacol, cum n-a mai fost până acum în municipiul de pe Bârzava. Sala s-a umplut până la refuz şi chiar dacă preţul biletelor nu a fost chiar mic nimeni nu a avut nimic de regretat.

YouTube video

Poliţia chiar ştie să bată!

Gala a început cu două meciuri de MMA, în care a fost permisă inclusiv lupta la sol. A curs sânge şi publicul a luat foc. A urmat un meci pentru entertainment, între agentul de poliţie Dan Mocanu şi timişoreanul Florin Ilie, care fusese reţinut zilele trecute că ar fi bătut crunt un om al legii. Fusese o confuzie, dar organizatorii au ţinut neapărat ca lucrurile să fie „rezolvate” în ring. Mocanu a demonstrat însă că, atunci când vrea, Poliţia chiar ştie să bată. L-a pus de mai multe ori în fund pe Ilie şi a câştigat fără drept de apel.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643886642145″]

 

În primul meci al piramidei la semigrea, -85 kg, Ciprian Şchiopu l-a întâlnit pe polonezul Kaspersky. Românul s-a recunoscut învins prin decizie unanimă, în timp ce Errol Konning, din Surinam, l-a pus la podea cu o lovitură de genunchi pe marocanul Nour-Edinne Echiguer, care nu s-a mai ridicat. Până la finala piramidei, dintre Kaspersky şi Konning, au intrat în ring greii Ciobanu, Moroşanu şi Cătinaş. Primul dintre ei a avut viaţă grea în super-fight-ul cu slovenul Enver Slijvar, dar arbitrul i-a ridicat în final mâna în semn de victorie.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643887310823″]

Cel mai aşteptat meci al serii a fost cel dintre Karim şi „Moartea din Carpaţi”.  Egipteanul a impresionat doar prin fizicul impunător şi freză, pentru că în ring a fost un singur om: Cătălin Moroşanu. După primele două „ciocane” în cap şi câteva „lovituri de topor” la picioare, preferatele lui Cătălin, Karim n-a mai ştiut cum să se ferească de furia românului. A fost îngenuncheat încă din prima repriză, dar a rezistat eroic toate cele trei runde, chiar dacă nu a apucat să dea nici măcar un pumn. „Am promis că-i mut freza, i-am mutat-o. E mare tare egipteanul ăsta şi a rezistat. Punea genunchii în faţă, să mă contreze, şi nu am putut să-i dau eu cum am vrut, dar nu contează. I-am dat la picioare până mi s-au umflat şi mie genunchii, dar nu a căzut. Este prima dată când am fost susţinut de o galerie de fotbal. Oameni buni, dacă aş avea galeria asta peste tot în lumea asta, cred că aş câştiga toate meciurile. Mulţumesc galeriei de la Reşiţa şi tuturor celor care m-au susţinut”, a spus Moroşanu, imediat după ce a ieşit din ring.

 

YouTube video

 

Spectacol a făcut şi Iron Raul Cătinaş, care l-a terminat repede cu mai multe serii de lovituri devastatoare pe francezul Brice Guidon. „Mă aşteptam să fie mult mai greu. Publicul a fost extraordinar, mă aşteptam să fie aşa, deoarece am luptat aproape de casă”, a spus Cătinaş.

 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643886541155″]

În ultimul meci al galei, practic, finala piramidei la semigrea, polonezul Kaspersky l-a bătut pe surinamezul Konnig şi a câştigat competiţia de la Reşiţa.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157643886673764″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/