VIDEO. Traume pe viață după o internare de un an la spitalul din Caransebeș! Un pacient din Oțelu Roșu dă vina pe medic

Acuzații de malpraxis aduse unui medic al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, unde în secția de Chirurgie nu numai că se stă cu lunile internat, dar se pleacă acasă cu traume care nu se mai vindecă niciodată.

Un bărbat din Oțelu Roșu, în vârstă de 52 de ani care a suferit un accident în urma unei căzături fracturându-și femurul, în urmă cu doi ani, îl acuză pe chirurgul Gheorghe Borcean că l-a nenorocit pe viață:

„Am fost operat de domnul doctor Borcean, care mi-a pus o proteză și după ce a văzut că nu mă vindec, mi-a spus că nu am fost compatibil cu acea proteză. Am stat un an de zile internat în spital, timp în care am suferit alte două intervenții chirurgicale și am piciorul mai scurt cu 10 cm. Doctorul mi-a spus că nu e compatibilă proteza cu mine și dacă vreau alta, costă 8.000 de euro, păi de unde să am eu banii ăștia?”, ne-a declarat Pătru Ion.

Bărbatul ne-a mai precizat că își dorește să facă plângere la Colegiul Medicilor, însă până acum nu a luat nicio măsură în acest sens, pentru că abia dacă stă în picioare.

YouTube video

Am luat legătura cu medicul chirurg Gheorghe Borcean, care ne-a menționat că indiferent de om, el îl tratează curativ în funcție de nevoia acestuia, iar dacă proteza a fost respinsă de organism, nu se face el vinovat, spune Gheorghe Borcean.

Bărbatul din Oțelu Roșu spune că durerile nu i le ia nimeni. Cele trei intervenții chirurgicale suferite l-au măcinat inimaginabil. Omul spune că a stat internat un an de zile pentru că, după prima intervenție, rana s-a infectat. La a doua operație a scos proteza, cimentând femurul, iar la a treia intervenție a scos cimentul, a tăiat osul pentru că nu s-a vindecat și a rămas cu un picior mai scurt și nu se poate deplasa fără cadru și cu mare dificultate:

„Nu-l interesează. El s-a gândit că eu mor. Când a venit din concediu, m-a întrebat: «Pătrule, mai trăiești, nu ai dat colțul?» Așa mi s-a adresat”, spune omul care este dezamăgit și spune că nu vrea nimic decât să se facă dreptate.

YouTube video

La doi ani de la operație, plângerea la Colegiul Medicilor este tardivă, ne-a menționat medicul chirurg Gheorghe Borcean, care ne-a spus că este ușor să arunci cu vorbe, însă este o întreagă fișă a pacientului, sunt foi de observații cu toate intervențiile și recuperarea necesară în funcție de organismul fiecărui pacient căruia i se explică riscurile operației:

Pacientul a fost un caz social și a beneficiat de toată grija, empatia și umanismul personalului medical, primind tratamentul adecvat. Eu am vorbit la o clinică universitară pentru a-l pune pe o listă de așteptare pentru o proteză de revizie, lista era cu o așteptare de aproximativ doi ani și i-am explicat posibilitatea de a-și achiziționa acea proteză al cărui preț estimat era între 6000 și 7000 de euro. În aceste condiții cu focarul de infecție asanat prin manevre chirurgicale repetate pacientul a fost găzduit și tratat în continuare și la spitalul din Oțelu Roșu. La momentul de față dacă starea generală și locală o permit pot angaja o intervenție de revizie a șoldului!”, ne-a declarat medicul chirurg Gheorghe Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/