Nicu Olaru nu ţine banii să mucegăiască, aşa cum mărturiseşte chiar el, ci se îngroapă în ei şi pune poze pe Facebook cu avuţia sa pentru a vedea toată lumea cât e de potent.
Ţăranul cu Maserati, un român plecat în străinătate, a devenit celebru după ce filmuleţele cu acesta şi banii lui au ajuns pe Internet şi pe toate posturile de televiziune. S-a remarcat mai întâi prin modul în care s-a lăudat în faţa românilor cu un superb Maserati, despre care se spune că ar fi al şefului său.
Apoi a făcut baie în bani, s-a filmat într-o cadă folosind mii de lire sterline ca şi cum ar fi fost săpun. Ţăranul cu Maserati, un gorjean care munceşte la Londra, s-a dat din nou în spectacol la volanul unui Range Rover pe care este convins că „ţăranii” din România habar nu au să-l pornească. Pentru a dovedi şi mai bine cât e de şmecher, a condus prin Londra încălcând regulile de circulaţie şi consumând alcool la volan.
Un „frate mai mic” al Ţăranului cu Maserati e din Reşiţa, dar locuieşte în Moldova Nouă, după cum mărturiseşte acesta pe Facebook. Nicu Olaru lucrează „unde vrea pentru că nu-i face nimeni programul, la buzunaru’ lu’ tati”. Bărbatul de 27 de ani, cu două facultăţi, Vestul şi Politehnica din Timişoara, se scaldă în bani în văzul tuturor, pe Facebook, acolo unde dialoghează şi chiar dă sfaturi celor care îi comentează fotografiile. „Sunt puţini, ce să faci cu ei, sunt doar de buzunar. Sunt destui pe praful acesta, alţi numai la televizor au văzut. Pentru o paranghelie eu zic că sunt destui”, le spune Nicu Olaru prietenilor de pe Facebook.
Pentru că a primit şi uşoare critici, acesta a explicat motivele pentru care a ales să-şi expună puterea financiară. „Mai trebuie din când în când să îi mai scoţi la vedere. Nu trebuie să-i ţii să mucegăiască”, le-a recomandat Olaru amicilor de pe reţeaua de socializare. Cu siguranţă, tânărul din Moldova Nouă nu se poate ridica deocamdată la nivelul Ţăranului cu Maserati, dar pentru toate există un început.
foto: facebook.com