VIDEO: Peşti-mutanţi în Dunăre

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Efectele poluării fluviului încep să se vadă tot mai tare, cel puţin aşa susţine un pescar cu experienţă, care a prins zilele trecute un peşte ciudat, un caras cu două cocoaşe.

Născut pe malul Dunării, la Berzasca, Gheorghe Dîrloşan pescuieşte de mic copil şi pasiunea e la fel de intensă chiar şi acum, după zeci de ani de stat cu undiţa în mână. A prins toate speciile de peşte, de la caras şi crap, până la somn şi şalău. Ştie când şi la ce trage fiecare, astfel că a prins sute de kilograme de peşte, poate chiar mii. Despre pescari şi vânători se spune că le place să le mai înflorească, astfel că, dacă ar fi povestit despre peştele cu două cocoaşe pe care l-a prins zilele trecute, poate nu l-ar fi crezut nimeni. Omul are însă dovada că în Dunăre sunt peşti-mutanţi. “Am prins un peşte cu cocoaşă, un caras care are două umflături, în stânga şi-n dreapta. Eu nu am mai văzut niciodată aşa ceva. L-am arătat şi altor pescari, dar nimeni nu a mai pescuit vreodată un astfel de caras cu cocoaşă. Nu e lovit, pur şi simplu parcă sunt crescuţi doi noduli”, a explicat Gheorghe Dîrloşan.

YouTube video

promovare banner maxagro

Pescarul crede că e vorba de o anomalie biologică, generată de poluarea din Dunăre, posibil chiar de la iazurile de decantare ale Moldomin. “Probabil, poluarea excesivă din Dunăre e de vină. Nu-mi explic altfel. Sunt curios să văd dacă mai prind şi cu alte ocazii astfel de exemplare cu malformaţii. Ar trebui făcut ceva cu poluarea asta”, a mai spus Dîrloşan.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/