Incendiu puternic într-un bloc de apartamente de pe aleea Tușnad din Reșița. Mai multe ambulanțe, polițiști și pompieri au intervenit de urgență pentru a salva persoanele blocate din cauza fumului dens, în special persoane vârstnice.
Din primele informații, flăcările au cuprins una dintre camerele unui apartament de la etajul trei. Vecinii spun că este posibil ca incendiul să fi pornit de la o mașină de spălat achiziționată recent. Cert este că pompierii au acționat mai bine de o oră, inclusiv cu autoscara pentru intervenții la înălțime.
Patru persoane în vârstă au fost duse cu ambulanța la spital. Una dintre ele era imobilizată la pat, fiind salvată de intervenția pompierilor și a medicilor.
Din păcate, flăcările puternice și fumul au afectat și apartamentul de la etajul 4. Rămâne ca pompierii să stabilească pagubele, dar și cauza exactă a izbucnirii incendiului.
UPDATE
Cauza probabilă a incendiului, anunțată de pompierii cărășeni, este un scurtcircuit electric la o doză de legătură suprasolicitată.