VIDEO. Încă o brută prinsă în lesă de Poliția Animalelor Caraș-Severin! Sesizarea senatorului Marcel Vela, rezolvată rapid

catelusa batuta
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Imaginile surprinse în Reșița și postate seara trecută de senatorul Marcel Vela sunt sfâșietoare. Un bărbat lovește cu lesa în repetate rânduri o cățelușă care stă culcată pe asfalt, fără să riposteze, pe motiv că stăpânul i-a încredințat-o pentru a o dresa. Fostul ministru de Interne a sesizat imediat Poliția Animalelor din Caraș-Severin, care a reușit rapid identificarea agresorului.

Senatorul Marcel Vela a postat duminică-seara, pe pagina sa de Facebook, un videoclip în care un bărbat lovea de mai multe ori o cățelușă. Filmarea i-a fost trimisă de un prieten din Reșița. „Primise un video de la cineva cum «dresorul» o bătea într-un mod barbar pe Lisa, cățelușa lui pe care o dăduse să o învețe câteva comenzi clasice, la recomandarea unor amici. După ce a văzut filmulețul, imediat a luat-o acasă pe Lisa, era foarte supărat, dar nu știa cum să reacționeze pentru a salva și alte suflete nevinovate care vor ajunge pe mâna individului. Astfel, m-a sunat să mă întrebe ce să facă în această situație, deoarece aflase că și în România se pedepsesc asemenea fapte.”, explică senatorul Vela.

Parlamentarul a sesizat Poliția Animalelor din Caraș-Severin, „ca orice cetățean iubitor de animale”. Oamenii legii au intrat pe fir și au luat legătura cu proprietarul cățelușei, constatând că este vorba despre săvârșirea infracțiunii de „rănirea cu intenție a animalelor”. Aceștia au stabilit identitatea persoanei din imagini: un bărbat de 36 de ani din comuna Zorlențu Mare, căruia proprietarul câinelui îi încredințase patrupedul pentru dresaj.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei vinovate.

„Am încredere deplină în această nouă instituție și sunt convins că magistrații vor aplica recenta lege cu pedepsele majorate pentru asemenea fapte.”, mai spune Marcel Vela, care îi îndeamnă pe toți românii să se adreseze Poliției Animalelor de câte ori văd un abuz sau rele tratamente aplicate necuvântătoarelor.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/