VIDEO. Echipamente medicale vitale, în maternitățile din Regiunea de Vest

Investiții masive cu aparatură în maternitățile din Regiunea de Vest. Salvați Copiii România a contribuit cu dotarea, în valoare totală de 728.000 de lei, a mai multor secții de Terapie Intensivă Neonatală din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. 

Organizația a demarat un plan de dotare a secțiilor unde aparatura medicală este precară sau lipsește cu desăvârșire, fapt ce îngreunează munca medicilor și duce la adevărate drame – prematuri care nu supraviețuiesc pentru că nu s-a găsit pentru ei un incubator disponbil.

„Situația maternităților din România rămâne una critică și avem situații în care medicii pierd timp prețios încercând să își găsească un loc liber într-o secție de terapie intensivă neonatală superior dotată. Este o dramă pe care o împărtășesc deopotrivă părinții și medicii”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” Timişoara – Maternitatea Odobescu a primit din partea celor de la Salvați Copiii un ventilator în valoare de peste 38.000 de euro. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara a primit un ecograf în valoare de 180.747 de lei, iar Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara – Maternitatea Bega – o masă radiantă, în valoare de aproximativ 18.000 de euro.

Maternintatea Odobescu este cea mai mare și performantă maternitate de nivelul III din întreaga Regiune de Vest, numărul nașterilor fiind cuprins între 3.000-3.500 pe an, cu un indicator de prematuritate de 12,2-12,5 la sută.

Din păcate, vârsta de gestație la care se nasc acești nou-născuți este din ce în ce mai mică, iar lupta pentru această categorie de prematuri este din ce în ce mai dificilă”, a spus doctorul Gabriela Olariu, șef secție Neonatologie, Maternitatea Odobescu.

Cazuri complexe din partea de vest a țării ajung și la Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Maternitatea „Bega”. Numai în anul 2018, aici au avut loc 2.712 naşteri. În unitatea de Terapie Intensivă Neonatală sunt tratați între 200 și 250 nou-născuţi/an, ceea ce înseamnă în medie 10% din numărul total de naşteri/an.

„Aparatura primită a ajutat echipa de medici să acorde nou-născuților asistență medicală la un standard ridicat. Din aceste motive este imperios necesară achiziționarea de aparatură medicală și implicarea comunității. Împreună putem salva mai multe vieți și ajuta nou-născuții tratați în unitatea noastră să primească îngrijire medicală foarte bună”, a spus conf. dr. Iacob Daniela, șef secție Neonatologie, Maternitatea Bega.

La Timișoara sunt oferite servicii medicale multiple copiilor cu vârste între 0-17 ani la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, singurul spital din partea de vest a țării care are serviciile necesare pentru tratamentul copiilor bolnavi.

„Este singurul spital de categoria I superioară 1M care are în componență un compartiment pentru copii născuți de mame seropozitive, precum și secție clinică de neonatologie pentru prematuri. Toți copiii internați în compartimentul HIV au necesitat control ecografic, mai multe de atât, în ultimii doi ani, o treime din cei 40 de nou-născuți de mame seropozitive au necesitat explorare ecografică performantă”, potrivit Biroului de Presă al Spitalului Clinic de Urgență de Copii „Louis Țurcanu”.

Regiunea de Vest se remarcă atât prin numărul mare de cazuri pe care le tratează, cât și prin discrepanța dintre județe: în vreme ce Hunedoara are o rată a mortalității infantile sub media națională, de 5,9 la mia de copii născuți vii, Caraș-Severin are o rată sever ridicată, de 10,4 la mie. Rata mortalității infantile este de 6,2 la mie în județul Arad și de 7,5 la mie în Timiș.

Viața prematurilor depinde de investiția în maternități – 3,5% din impozitul pe venit în cazul persoanelor fizice și 20% din impozitul pe profit, în cazul companiilor. Până pe 31 iulie puteți depune Formularul 230 sau Declarația Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizației la administrația financiară de care aparțineți cu domiciliul. Formularele se pot descărca de la www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza, iar mai multe informații despre posibilitatea companiilor de a sponsoriza programul se pot afla la mara.niculescu@salvaticopiii.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/