Andrei Chermeleu și Gabriel Burduja, cei doi reșițeni care au participat la cea mai urmărită emisiune TV, Vocea României, i-au impresionat pe cei patru jurați, mergând în duelurile ce vor avea loc, începând de săptămâna viitoare, pe durata a trei ediții.
Gabriel Burduja i-a uimit pe cei patru jurați, interpretând excelent piesa „I got a women” a celebrului solist american Ray Charles. Smiley, Loredana și Brenciu s-au întors la momentul lui Gabriel, aceștia apreciind energia din vocea reșițeanului „Am simțit energia. Mă bucur că m-am întors!”, a declarat Smiley, iar Loredana și-a exprimat dorința de a-l avea în echipă pe acesta. „Te vreau în echipa mea”, i-a spus celebra cântăreață. Gabriel Burduja l-a ales Smiley pentru simplul motiv că s-a întors primul „Te iubesc Loredana, dar îl aleg pe cel care s-a întors primul!”, a declarat Gabriel cu emoții.
„A fost o seară extraordinară, un moment emoționant, când speri ca măcar unul dintre acele scaune să se întoarcă. S-au întors cei mai buni și sunt sigur că l-am ales pe cel mai bun. Simt și îmi doresc să continui la Vocea României și sper ca împreună cu celălalt reșițean, Andrei Chermeleu, să le demonstrăm tuturor că Banatu-i fruncea”, a declarat imediat după emisiune Gabriel, în exclusivitate pentru www.expressdebanat.ro
Cel de-al doilea reșițean care i-a impresionat pe cei patru jurați și merge liniștit în etapa duelurilor live este Andrei Chermeleu, care a început să cânte pe când era în clasa I, iar cu band în spate pe când avea 15 ani. Acesta i-a impresionat pe cei patru jurați cu melodia „Red” a australianului Daniel Merriweather. Toate cele patru scaune s-au întors, apreciind emoția din vocea lui Andrei, acesta alegând-o pe Loredana, care l-a încurajat, declarându-i că poate deveni Vocea României.
„Simt că pot deveni Vocea României, am încredere totală în mine și în echipa Loredanei, însă asta nu depinde numai de mine, ci și de public. Voi sunteți cei care veți decide Vocea României. Loredana mi-a spus că are încredere totală în mine și cu siguranță mă va ajuta să îmi îndeplinesc acest vis, de a deveni Vocea României. Sunt concurenți foarte buni, nu îmi este frică de absolut nimeni, sunt poate cele mai bune voci ale României, cum este Florin Mândru, care este un om modest și poate ajunge vocea unei națiuni. Fac muzică din clasa I și am încredere în mine. Diferența o va face cel mai complet ca artist și când spun complet mă refer la imagine, talent, omenie și capacitatea de a trece dincolo de ecran, direct în sufletul celor de acasă. Eu mă voi zbate ca prestația mea să fie peste așteptări și diferența dintre mine și ceilalți să fie evidentă, iar acest lucru i-l doresc și lui Gabriel, prietenul meu”, a declarat Andrei Chermeleu pentru Express de Banat.