Ion Marius Işfan, fostul candidat la Primăria Zorlenţu Mare şi actualul consilier local din partea PNL, este cercetat de către procurori pentru „instigare la coruperea alegătorilor”, existând suspiciuni că acesta şi-ar fi cumpărat o parte din voturi.
Cu toate acestea şi a faptului că fusese plasat sub control judiciar, Ion Marius Işfan continuă circul şi scandalul în Consiliul Local Zorlenţu Mare, cu sprijinul viceprimarului impus de către acelaşi partid care l-a susţinut şi pe el în candidatura la Primăria Zorlenţu Mare.
Potrivit procurorului Maria Izdrugă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, „faţă de inculpatul Işfan Ion-Marius, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la coruperea alegătorilor”, s-a dispus măsura controlului judiciar. Din păcate, din extrasul comunicat de Parchet nu am putut reţine nici perioada pentru care a fost impusă această măsură, nici dacă Ion Marius Işfan are voie să ia parte la şedinţele Consiliului Local. Asta pentru că, teoretic şi conform noului Cod de Procedură Penală, nu prea ar avea, căci Ion Marius Işfan nu a cumpărat doar voturile pentru funcţia de primar, ci şi pe cele de consilier local, astfel că există suspiciunea rezonabilă că şi o parte din voturile cu care a fost ales consilier local ar fi fost cumpărate, fapt pentru care, odată cu luarea măsurii controlului judiciar, s-ar fi impus şi interdicţia „să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârşit faptele”. Nu ştim dacă procurorul a impus o asemenea măsură, dar ştim că Ion Marius Işfan continuă să participe la şedinţele de Consiliu Local şi chiar să facă circ gratuit în loc să reprezinte interesele cetăţenilor care l-au ales şi fără bani, presupunând că ar exista şi aşa ceva.
În fapt, procurorii au reţinut că în data de 03.06.2016, în jurul orei 14.00, „în parcarea de pe str. Libertăţii, în faţa blocului A3, din municipiul Reşiţa, numitul Z.Z.B., la instigarea şi în prezenţa numitului Işfan Ion-Marius, în calitate de candidat la Primăria comunei Zorlenţu Mare, a oferit numiţilor D.D.B., B.C., Ş.B., O.D.C., J.E., G.I., suma de 50 lei fiecăruia, cu scopul de a-i determina să voteze, în data de 05.06.2016, la funcţia de primar al comunei Zorlenţu Mare pe numitul Işfan Ion-Marius. Astfel, la instigarea inculpatului Işfan Ion Marius, inculpatul Z.Z.B. – funcţionar în cadrul Primăriei Zorlenţu Mare şi prieten apropiat al inculpatului Isfan – s-a ocupat de completarea adeverinţelor necesare obţinerii vizei de reşedinţă în comuna Zorlenţu Mare, de organizarea transportului martorilor şi oferirea sumei de 50 lei fiecăruia în scopul determinării martorilor-alegători să-l voteze pe candidatul Işfan Ion Marius, bani ce urmau să provină de la acesta din urmă”.
Deşi „cine-mparte parte-şi face” e un proverb bine pus în practică la români, noi refuzăm să credem că şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa ar lua parte la aşa ceva, căci Justiţia e şi oarbă şi surdă! Sperăm că şi dreaptă!