VIDEO. Cât costă o baie nud în fântâna din centrul orașului?

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Teribilismul unui tânăr a șocat duminică mediul online. A făcut baie complet dezbrăcat chiar în fântâna din centrul Reșiței. S-ar putea să fie cea mai scumpă baie din viața sa.

Imagini incredibile ieri după-amiază, în centrul Reșiței. În jurul orei 14.30, un tânăr de aproximativ 30 de ani se dezbracă fără nicio reținere și sare în fântâna cinetică din fața Sălii Polivalente. Deși este complet gol, iar privirile unor trecători îl fixează siderate, tânărul își vede nestingherit de treabă.

YouTube video

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Este posibil ca gestul său să fie obiectul unui pariu, dar asta nu-l va scuti de rigorile legii. Pentru acte de exhibiționism, acesta riscă între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă, fiind vorba de „fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale”.

„În acest moment se fac verificări, la finalizarea cărora vă vom comunica măsurile luate”, ne-au declarat reprezentanții Poliției cărășene.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/