Drumul Județean care leagă orașul Oravița de comuna Ciudanovița este un adevărat drum al oaselor! Oamenii care sunt obligați să-l parcurgă zilnic nu mai așteaptă după autorități, îl cârpesc pe propria cheltuială, cu mâinile lor!
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a anunțat că DJ 573, pe care instituția îl are în administrare, va intra în reparații capitale, fiind inclus în lista de investiții pentru 2023, numai că situația actuală a drumului e deplorabilă. Oamenii care sunt obligați să-l parcurgă zilnic înspre și dinspre locurile de muncă sau unitățile de învățământ sunt pur și simplu condamnați la chin. Și, în plus, la cheltuieli uriașe. Pentru că, orice mașină, indiferent de care e, intră în service lunar. Gropile sunt imposibil de ocolit și provoacă pagube serioase. Oamenii nu mai pot aștepta după reparațiile pe care le-a promis Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin și care sunt prevăzute în planul de acțiune, astfel că, până atunci, au luat problema pe cont propriu.
Dacă în vara anului trecut oamenii din Ciudanovița au organizat un amplu protest față de starea mizerabilă a drumului și de dezinteresul autorităților, zilele trecute a fost rândul localnicilor din Brădișoru de Jos, sat aparținător Oraviței, să ia atitudine. Atât ei, cât și cei din Agadici trăiesc zilnic calvarul de la DJ 573. „Nu mai putem aștepta, de fapt nici nu știm nimic concret. Nu știm dacă și când se va face, am tot auzit promisiuni, sper să se concretizeze. Până atunci noi ne chinuim prin gropi, ne stricăm mașinile și ne punem viețile în pericol. Am procurat o remorcă de asfalt frezat, ne-am adunat mai mulți oameni din localitate și ne-am apucat de astupat gropile cele mari. Sperăm să nu ne amendeze nimeni pentru asta, am auzit că s-a mai întâmplat, dar am ajuns la limita răbdării!”, a spus pentru expressdebanat.ro unul dintre bărbații care au pus mâna pe lopată.