Victor Nafiru recidivează

Am fost la lansarea celui de-al treilea volum al prietenului Victor – „Sfârșitul unei lumi, începutul alteia”. Lume, cam aceeaşi care se simte bine în preajma literelor şi a notelor muzicale. Am remarcat ziarişti, medici, prozatori, poeţi şi persoane ce pur şi simplu se delectează cu manifestări culturale. Victor, la prezidiu. Maestru de ceremonii, Daniel Botgros. Care s-a scuzat înainte de opt şi un sfert fix, că avea emisiune. Până atunci, preţ de o oră, au vorbit şi tot vorbit cu şi fără poante, mai cu ceva articulaţii prozaice, poate prozatoare, cei pe care Nafiru i-a vrut să-i prezinte ultimul roman. În timp ce criticii, prozatorii, poeţii îşi dau cu părerea despre ce a vrut Victor să spună în rândurile sale, mă prefac că îmi sună telefonul şi ies la două ţigări. Revin şi indivizii tot vorbesc. Trecuse deja o oră. Îmi aduc aminte de regretatul Mircea Cavadia cu a sa zicere, Ana are mere. Ăştia habar n-au. Are Victor, care a ţinut o cuvântare de cel mult cinci minute. În care a spus tot ce era de spus. Că Roxana, fiica sa, l-a rugat să-i scrie o carte fiicei sale, adică nepoatei. La care colegul s-a cam blocat. Eu poveşti nu ştiu să scriu, zice el. Dar a scris o poveste a Revoluţiei din ‘89. De aici, din Reşiţa. Cu personaje ce pot fi recunoscute sau măcar bănuite. Nu mă pot erija în critic literar, dar mă bucur când un confrate în ale jurnalismului se apleacă asupra literelor şi mai scrie şi altceva decât ştiri, informaţii şi meteo. Succes, prietene, şi la mai multe!