Grupurile consilierilor locali ai PNL, Pro România și PSD au strâns semnături cu scopul convocării unui plen în care să se discute problema certificatelor de poluare pentru Colterm.
Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, trage cu semnal de alarmă cu privire la necesitatea cumpărării certificatelor de poluare pentru Colterm.
„Problema certificatelor CO2 este una care trebuie rezolvată pe ultima sută de metri, iar cadrul Consiliului Local este locul unde trebuie să dezbatem această situație, în calitate de aleși locali. Trebuie să facem totul pentru a găsi soluții astfel încât să evităm o nouă sancționare a societății, amendă care va fi suportată, mai devreme sau mai târziu, de către timișoreni. Este momentul ca toți să stăm la aceeași masă și să dezbatem, sa rezolvam”, a afirmat liberalul.
În aceste condiții, Tabără anunță că grupurile consilierilor locali ai PNL, Pro România și PSD au strâns semnăturile necesare pentru a convoca plenul Consiliului Local Timișoara în data de 23 martie, la ora 17.00, cu scopul de a se discuta despre certificatele de poluare.
„I-am invitat și pe colegii de la USR pentru a se alătura acestui demers, îi așteptăm să-și pună semnăturile pe convocator. Timpul este scurt și nu ne mai permitem să tot amânăm acest demers”, a precizat viceprimarul Timișoarei.
Fărșang la Caransebeș – prilej de distracție, socializare, joc și joacă, degustare a unor rețete tradiționale din bucătăriile gospodinelor și depănarea amintirilor din vremuri de odinioară, ca o pregătire...
Dani Stanciu |
15 February 2026
Romeo Dunca se teme pentru premierul Ilie Bolojan! „Riscă să fie devorat!”
Alina Dragomir |
15 February 2026
Dani Stanciu |
15 February 2026
Reșița Nord, gara pentru care șefii CFR au intervenit la primarul Nelu Popa: Noi între noi?!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

