Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a transmis vineri un mesaj, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în care vorbește despre conflictul din Ucraina. „La granițele noastre are loc un război fără sens. (…) Lumea trebuie să se schimbe, este nevoie să împrăștiem bunătate în jurul nostru și nu ură”, a precizat Tabără.
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată vineri, 27 ianuarie. Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a transmis un mesaj cu ocazia acestei zile, în care vorbește despre consecințele războaielor.
„Războaiele produc victime în rândul populației în primul rând și nu au justificare. Din toate atrocitățile produse avem obligația de a învața și de a face să nu se mai repete. Astăzi, comemorăm victimele Holocaustului, unde milioane de evrei au fost exterminați și nimic nu poate scuza aceste fapte. 27 ianuarie reprezintă ziua eliberării lagărelor de concentrare, unde și astăzi se pot observa urmele acestor crime. Tot astăzi, s-au împlinit 78 ani de la deportarea populației de limba germană din România în URSS prin Ordinul 7161 al Comitetului de Apărare al URSS, când 70.000 de oameni au foști duși în fosta Uniune Sovietică drept răzbunare pentru ce a făcut guvernul hitlerist. O altă crimă care a urmat celui de al doilea război mondial. Indiferent că erau evrei, români, germani sau orice altă etnie, nu avem dreptul să suprimăm dreptul la viață! Avem obligația să luptăm împotriva indiferenței la deciziile politice de la nivel înalt. De aceea, este esențial să le transmitem tinerilor memoria și să-i implicăm în activități civice prin care se pot implica în lupta împotriva urii și a discriminării de orice fel”, a afirmat Cosmin Tabără.
De asemenea, viceprimarul Timișoarei susține că războiul din Ucraina este unul fără sens și consideră că ar trebui să fim mai buni, pentru că ura duce la fapte extremiste.
„Curentele naționaliste și populiste au luat amploare în Europa. Deciziile politice trebuie să fie ferme pentru a preîntâmpina repetarea istoriei. Mărirea bugetelor pentru cultură este una dintre soluțiile la rezolvarea acestor probleme. Cultura este cea care unește. Dar să fim atenți la tendinţa, care se manifestă atât la nivel național cât și la nivelul UE, de finanţare a unor proiecte mari şi costisitoare, inclusiv a unor proiecte internaţionale ce implică artişti din diferite ţări. Culturile regionale şi locale dispar treptat, la fel ca numeroasele forme de exprimare, disciplinele şi competenţele creative, iar asta poate fi o problema ce poate duce spre radicalizare. Suntem obligați să nu uităm! La granițele noastre are loc un război fără sens în care mame își pierd copii, copii rămân fără tati, mame, bunici. Lumea trebuie să se schimbe, este nevoie să împrăștiem bunătate în jurul nostru și nu ură. Ura duce la creșterea extremismului și nu al conviețuirii armonioase între oameni. Este nevoie de decență, echilibru, asumare și responsabilitate”, a declarat Cosmin Tabără.
Comuna condusă de primarul Petre Panescu s-a gătit de sărbătoare. Centrul localității a fost împodobit cu ghirlande luminoase și un brad frumos de Crăciun. Localitatea Ocna de Fier strălucește...
„Mă bucur că Ciucă, Bode, Bogdan și Flutur au înțeles să facă un pas în spate”
ISU Timiș, recomandări pentru amplasarea bradului de Crăciun
Primăria Timișoara nu mai cumpără clădirea istorică din Iosefin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281