Reţinut pentru că ar fi mituit mai mulți oameni să-şi facă domiciliu pe Zorlenţu Mare, Bogdan Zdrîncă e liber din această seară şi mâine va fi vicepreşedinte al unei secţii de votare din comună!
Situaţia este mai mult decât ilară, căci Bogdan Zdrîncă, angajat al Primăriei Zorlenţu Mare, a fost reţinut ieri de către procurori după ce a fost prins că încerca să cumpere cu bani persoane dispuse să-şi schimbe domiciliul în comuna Zorlenţu Mare, pentru a-l putea vota pe candidatul Marius Işfan, fiul actualului primar Viorel Işfan.
Zdrîncă e vicepreşedintele secţiei de votare de la şcoala din Zorlenţu Mare, funcţie care ar trebui să-l determine să fie imparţial, dar procurorii îl acuză deja că e de partea lui Işfan. „Am sesizat şi BEJ şi AEP despre această situaţie, dar nu mi s-a răspuns. Mai încerc şi la Instituţia Prefectului”, spune Martin Cornea, candidatul PSD la funcţia de primar. Acesta spune că nu este deloc normal ca un om prins că a făcut campanie şi chiar a dat bani pentru Marius Işfan să fie mâine în Biroul Electoral al Secţiei de Votare din Zorlenţ, așa cum a precizat avocatul său, Cosmin Bolosin. „Clientul meu nu a făcut niciun fel de declarații, și-a rezervat deocamdată dreptul la tăcere”, a declarat Bolosin.
UPDATE, ora 10.00
Bogdan Zdrîncă a fost retras noaptea trecută din Biroul Electoral al Secţiei de Votare din Zorlenţu Mare, după ce a fost pus sub control judiciar, ne-a informat Florenţa Albu, prefectul judeţului Caraş-Severin. „Noi nu am ştiut nimic, am fost sesizaţi de un e-mail anonim, am verificat informaţia şi l-am înlocuit azi-noapte târziu. Am verificat şi dimineaţă, la ora 6, e adevărat că el venise la secţie, dar am spus că a fost pus pe liber şi poate să plece, căci a fost înlocuit”, ne-a declarat Nicolae Amzoi, preşedintele AEP Vest.