Vicepreşedintele Ghiorghioni a vrut să ducă de nas procurorii DNA, dar nu a rezistat „pupicilor”!

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin suspendat din funcţie după ce a fost prins cu şpagă chiar în biroul său de la Palatul Administrativ a continuat să ceară şi să primească bani murdari deşi era convins că procurorii DNA sunt cu ochii pe el. Şi-a luat măsuri de precauţie şi a inventat alibiuri, însă nu au ţinut!

Ionesie Ghiorghioni a trăit periculos multă vreme până să fie încătuşat. În ciuda faptului că era convins că a intrat în atenţia organelor de urmărire penală, nu s-a putut abţine şi a continuat să pretindă şi să primească uriaşe sume de bani cu titlu de mită de la cei care contractau lucrări de la Consiliul Judeţean. Ghiorghioni s-a crezut mai isteţ decât procurorii DNA şi atunci a instituit un set de reguli care să-l facă de neatins, de la care nu s-a prea abătut, dar până la urmă a picat în plasă, nereuşind să se oprească din luat şpagă. În octombrie anul trecut, susţin procurorii DNA, acesta „i-a atras atenţia martorei să fie circumspectă şi să păstreze caracterul confidenţial al înţelegerilor infracţionale, deoarece inculpatul avea convingerea că activităţile sale de natură infracţională ar fi în atenţia organelor de urmărire penală, afirmând: Şi noi suntem monitorizaţi […] Suntem puşi într-o imposibilitate, aşa… nişte pârghii… domnule, ăştia omoară oamenii”. Trei zile mai târziu, Ghiorghioni şi-a manifestat din nou temerea: „Toată lumea-i cu ochii pe noi, parcă cine ştie ce dracu‘ am face aici”.

A refuzat „pupicii”!

În noiembrie 2014, în timpul unei alte discuţii cu martora denunţătoare, Ghiorghioni s-a dovedit extrem de precaut, evitând să rostească suma pe care o aştepta de la aceasta. Atunci i-a explicat femeii foarte clar că se teme că ar putea fi urmărit de DNA şi că, deşi se află într-un spital, unde vicele CJ era internat după un accident rutier, nu putea vorbi deschis deoarece exista riscul să fie interceptaţi ambiental prin intermediul telefoanelor mobile. În cel mai rău caz, localizarea telefoanelor celor doi ar fi putut proba faptul că s-au întâlnit. Denunţătoarea i-a propus să folosească un limbaj codificat în convorbirile telefonice, referindu-se la câte un „pupic” pentru fiecare 5.000 de euro pretinşi de Ghiorghioni, numai că acesta a spus că nu va discuta astfel de aspecte prin telefon şi că e mai bine ca banii să-i fie remişi printr-un intermediar de încredere, care o va contacta sub pretextul că vrea să închirieze un utilaj de la firma lui.

Cu ocazia altei întâlniri, de data aceasta la biroul lui Ghiorghioni de la Consiliul Judeţean, martora denunţătoare i-a înmânat un bileţel, prin care îi sugera să ţină legătura prin cartele preplătite şi telefoane noi, dar vicele nu a fost de acord nici cu această variantă. „La telefon nu mai vorbesc cu nimeni… Am un fix… Că s-ar putea… să fiu atent ce vorbesc… că ăştia au tot felul de… poate au chiar la ăi care ne vând”, i-a explicat Ghiorghioni. În februarie 2015, martora a intrat din nou în biroul vicelui CJ, pentru a cere noi lucrări. Ghiorghioni a fost din nou deosebit de precaut, mărind volumul televizorului pentru ca eventuala interceptare a convorbirilor să fie neclară.

Nepotul la înaintare!

La un moment dat, Ghiorghioni a avut aproape certitudinea că este filat de DNA, dar tot nu s-a oprit din luat şpagă. „Am înţeles că sunt vizat în relaţia cu tine… ne-au ascultat… ăsta o zis ce relaţii am cu tine? … telefonice convorbiri la Timişoara…”, i-a mărturisit martorei. Pentru a nu putea fi incriminat cu ceva, Ghiorghioni s-a folosit de multe ori de nepotul său, Cosmin. În întâlnirile acestuia cu martora denunţătoare, telefoanele mobile rămâneau departe de ei, la solicitarea sa. Mai mult, Cosmin Ghiorghioni i-a spus că va lua totul asupra sa în caz că se va întâmpla ceva, salvându-şi astfel unchiul. În situaţia în care ar fi trebui să explice activitatea nepotului său, Ghiorghioni era pregătit să spună că habar nu avea că tânărul pretinde şi primeşte în numele său sume de bani de la administratorii unor societăţi comerciale aflate în relaţii contractuale cu Consiliul Judeţean. „El nu are nimic pe el”, i-a spus Cosmin Ghiorghioni martorei, după care a detaliat: „Păi eu ştiu ce face nebunul ăla mic?!”

Cu toate aceste măsuri de precauţie, Ionesie Ghiorghioni a fost prins în flagrant, acum aflându-se în arest preventiv şi fiind deja trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Comments

  1. Podsekalnikov says:

    :))) Acest dosar de coruptie nu este decat un paravan de fapt pt. adevarata drama , si anume relatia de amor dintre ghiorghioni si martora.Conform stenogramelor putem concluziona faptul ca ghiorghioni asta pretindea sume de bani pt. a intretine relatii amoroase cu martora. Dovezile lovestory-ului sunt de necontestat:
    ,,Toată lumea-i cu ochii pe noi, parcă cine ştie ce dracu‘ am face aici”
    ,,A refuzat „pupicii”!”
    ,,Am înţeles că sunt vizat în relaţia cu tine ne-au ascultat ăsta o zis ce relaţii am cu tine?”
    Asa ca terminati cu toate acuzatiile astea nefondate, vicele este de fapt un gigolo deghizat in corupt. Un gigolo cam scump dar asta e…….

  2. mama says:

    uitati-va la asta ,zici ca-i Manu Bisnitaru sau celalalt Bimbo ,bisnitar in toata regula ! urat rau su hot dar reprezentat de valoare !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/