Un jandarm din Timișoara, diagnosticat cu cancer, are nevoie de sprijin pentru a urma un tratament în regim de urgență. Boala a recidivat rapid, iar costurile terapiei de care are nevoie pot ajunge până la 160.000 de euro.
Matei Deciov, angajat la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod”, a făcut două operații și opt ședințe de chimioterapie, dar crunta boală a revenit. Tratamentul de care are acum nevoie se va realiza în Viena începând de astăzi, 20 septembrie. Costurile estimate sunt însă foarte mari, iar familia sa nu le poate acoperi.
„De cele mai multe ori, viața ne demonstrează că indiferent de profesia pe care am ales-o, inclusiv om al legii, în fața afecțiunilor medicale suntem neputincioși. Colegul nostru Matei Deciov din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, în vârstă de 30 de ani, tatăl unui băiețel și soțul Alexandrei, se află într-o grea încercare, generată de o afecțiune medicală, a cărui viață atârnă de o speranță. Ea poate fi oferită prin sprijinul nostru, al tuturor, prieteni, cunoștințe, oameni necunoscuți cu respect față de semeni, să îl ajutăm să depășească acest moment dificil, atât pentru el cât și pentru familia sa. Să luptăm și să facem tot efortul pentru ca Vlăduț să aibă tată, iar mama acestuia să nu fie nevoită să îi dea explicații. Cei care simt și doresc să fie alături de noi și de colegul nostru, vă rugăm să ne sprijiniți, în eforturile noastre susținute de a îndeplini o misiune prioritară pentru noi: salvarea vieții colegului nostru. În speranța aportului dumneavoastră, în numele colectivului Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, vă mulțumim anticipat pentru orice contribuție”, este mesajul transmis de colegii lui Matei din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile din Timișoara.
Donațiile se pot face prin transfer bancar, prin intermediul serviciului Revolut sau prin Paypal.
Titular cont: Deciov Alexandra Anita
Numele băncii: ING BANK
COD SWIFT: INGROBU
CONT LEI: RO35INGB0000999911804211 RON
CONT EURO: RO18INGB0000999911804226 EUR
Revolut: +40 724 673 159 revolut.me/alexanlhns
Paypal: alexandra.anita19@gmail.com