Banatul Montan într-un ghid turistic

Potențialul turistic al Banatului Montan este destul de mare încât un turist să aibă ce să facă în zonă luni de zile. Tocmai de aceea, preocuparea profesorului universitar Gheorghe Popovici a fost să creeze un ghid care să-l cuprindă în întregime.

Universitatea Eftimie Murgu din Reșița a celebrat astăzi o idee materializată într-un volum de aproape 800 de pagini, pentru că atât de multe locuri merită vizitate în Banatul Montan, numită de autorul volumului, Gheorghe Popovici, zona dintre râuri. După 10 ani de muncă și de drumeții, a luat naștere cartea ce le cuprinde pe toate și ce surprinde până la cele mai, aparent, lipsite de importanță detalii. „Ghidul turistic al Banatului Montan” este cartea pe care oricine ar trebui să o dețină ca să cunoască toate minunățiile acestei zone.

Am făcut acest ghid pentru a spune tinerilor, și nu numai lor, că există în Banatul nostru frumuseți care merită văzute. Acesta a fost gândul meu de multă vreme, să vorbesc despre Banat. Vreau să putem să facem un altfel de turism aici, un turism care să le ofere oamenilor natura așa cum am reușit să o păstrăm noi, produse naturale și mâncăruri gustoase și timp să descopere sau să redescopere frumusețile de la noi. Să afle că Banatul Montan se parcurge cu picioarele desculțe prin iarbă și prin apă”, a precizat profesorul universitar doctor Gheorghe Popovici.

Principala preocupare a cadrului didactic universitar a fost să construiască o agendă cu toate datele necesare pentru vizitarea județului și a zonei de vest. Așadar, au fost incluse toate detaliile posibile, de la feluri de mâncare tradiționale, la felul în care vor fi tratați turiștii de către localnici. „Trebuie să îi pregătim pe turiști. În România timpul nu contează, în România timpul e cu vreme. Există o vorbă în Banat: este ora 9 pentru nemți și 8 pentru români”, a mai adăugat profesorul universitar.

Volumul cuprinde date despre cele 8 orașe ale județului și Orșova, însă fiind vorba despre Banat nu putea să lipsească și capitala, Timișoara. Ghidul turistic povestește despre cele mai importante atracții, cu tot cu istoricul și legendele lor. Astfel, se concretizează într-un volum de suflet pentru locuitorii zonei.