Viaţa îşi croieşte drum printre obstacole, ca un fluviu care nu poate fi oprit

untitled design set 970x90 px

Adrian Bădescu, directorul Clinicilor Medici’s din Timişoara, a caracterizat situaţia prin care trece România. Gândurile managerului de clinică privată se îndreaptă spre situaţia sistemului de sănătate, dar şi spre cea economică în care ne aflăm.

Medicul vorbeşte şi despre distanţarea socială, inerentă acestei perioade, despre restricţii şi despre lucrurile simple pe care le făceam înainte şi acum ne sunt interzise.

Trăim vremuri interesante, complicate şi provocatoare. Suntem obligaţi la distanţare socială şi la autoizolare la domiciliu. Avem circulaţie restricţionată. Avem mall-uri, restaurante, baruri, cluburi, hoteluri, şcoli, universităţi şi biserici închise. Suntem obligaţi să purtăm măşti chirurgicale pe străzi, aşa cum, cu ani în urmă, vedeam doar asiatici plimbându-se prin Europa. Ne protejăm de alte persoane şi de contactul cu acestea. Evităm să ne strângem mâna, să ne sărutăm, să ne atingem.”, a precizat Adrian Bădescu.

Solidaritatea socială e pusă sub semnul întrebării. Unii încearcă să profite de perioadă şi să scoată avantaje. Ca urmare a acestui fapt, preţul produselor necesare a explodat.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Dezinfectanţii au ajuns produse de lux şi de contrabandă, la preţuri de Rolex. România se confruntă cu mii de noi îmbolnăviri, mii de internări (multe pe terapie intensivă) şi sute sau mii de morţi. Am ajuns să ne protejăm părinţii şi bunicii ca pe cel mai de preţ şi unic giuvaer. Pentru că ei sunt cei mai afectaţi de acest virus. Am ajuns să vedem cum valuri de concetăţeni de-ai noştri, emigranţi, plecaţi cu ani în urmă în Occident pentru o viaţă mai bună, se întorc în coloane interminabile şi fac meetinguri la vămi pentru a fi reprimiţi în România.”, continuă medicul.

Sistemul de sănătate şi cel economic sunt de asemenea în atenţia medicului. Acesta spune că medicii, din „ciubucari imorali” au ajuns „eroi naţionali”, iar economia se îndreaptă spre colaps.

„Economia se contractă dramatic. Medicii văzuţi, până de curând, drept ciubucari imorali, au ajuns eroi naţionali. Firmele (cele care încă au profit) au intrat într-o cruciadă socială şi umanitară pentru a trimite medicilor şi spitalelor ajutoare. Şomajul în România a depășit 10 %, iar PIB-ul României se duce sub cota de minus 5%. Mii de firme antrepreoriale româneşti au intrat în dificultate, iar multe vor colapsa. Nu mai mergem la Slujba de Înviere, fiind obligaţi să rămânem izolaţi în casele noastre, pentru propria noastră siguranţă şi a familiilor noastre. Şi totuşi să păstrăm speranţa. Viaţa îşi croieşte drum, mai departe, printre obstacole, ca un fluviu care nu poate fi oprit. Criza trece, caracterele rămân!”, concluzionează Adrian Bădescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/