Viață ceva mai ușoară pentru copiii de la Centrul „Speranța” din Reșița

Centrul „Speranţa“ din Reşiţa a fost (re)inaugurat azi, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, printr-un proiect în valoare de 3 milioane de lei, copiilor aflaţi în plasament oferindu-li-se condiţii la standarde europene. 

Proiectul a fost finanţat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Consiliul Judeţean (CJ) Caraş-Severin, panglica fiind tăiată de Silviu Hurduzeu, președintele CJ Caraș-Severin, și Elena Solomonesc, directorul AJPIS Caraș-Severin, avându-l alături și pe prefectul Matei Lupu.

„Mă bucur că totul arată foarte bine, totul e nou, atmosfera este una plăcută. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a suportat o investiţie mare în cele două centre, Bunavestire de la Caransebeş, pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi, şi Speranţa din Reşiţa, pentru copiii aflaţi în plasament, care se ridică la aproximativ 10 milioane lei. Aceste investiţii sunt binevenite, sunt pentru confortul beneficiarilor. Ţine de noi să le oferim grija, atenţia şi dragostea de care au nevoie. Condiţiile materiale nu sunt suficiente. În Caraş-Severin aceste condiţii există. Urmează dăruirea noastră pentru ei”, a spus directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin, Elena Solomonesc.

Lucrările la Centrul „Speranţa“ au constat în reabilitare, reparaţii, modernizări şi modulări. Astfel, în Corpul A au fost amenajate spaţii de birouri pentru personalul angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, etajele II şi III au fost recompartimentate ca spaţii de cazare modulare (dormitor cu grup sanitar), săli de curs, unde copiii îşi scriu temele, săli pentru petrecerea timpului liber, birourile pentru personalul angajat din cadrul Centrului „Speranţa“ Reşiţa, precum şi o capelă.

În Corpul B se află cantina şi spălătoarele, iar holul a fost compartimentat pentru garderobă. Tot aici, au fost amenajate o sală pentru personal, vestiar personal, grup sanitar şi alte diverse spaţii de depozitare. În Corpul C funcţionează spălătoria şi atelierele, care au fost amenajate şi compartimentate.

Proiectul „Amenajări, reparaţii şi modernizări” la Centrul „Speranţa“ Reşiţa a fost implementat în perioada 10 aprilie 2013 – 15 martie 2018, prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în calitate de autoritate finanţatoare, prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în calitate de beneficiar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/