Vezi, nu vezi, permis auto primeşti! Dacă ştii cui să-i dai şpaga!

Veriga slabă a sistemului, potrivit procurorilor, s-a dovedit a fi un asistent medical de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Care, deși a fost încunoștințat că doi șoferi nu au primit viză de la medicul oftalmolog pentru prelungirea permisului întrucât aveau probleme de vedere, le-a rezolvat fișele medicale celor doi, contra sumei potrivite.

La jumătatea lui decembrie 2015, un investigator sub acoperire al DGA s-a dus la asistentul medical de la Secția ATI, Feraru Sorin, căruia i-a cerut să-l ajute cu o viză medicală necesară pentru permis categoria „D”. Investigatorul sub acoperire a precizat că mai are încă un prieten care dorește întocmirea fișei medicale pentru același scop. Deși investigatorul sub acoperire a precizat că atât el, cât și prietenul său au probleme de vedere, asistentul Sorin Feraru i-ar fi spus că știe faptul că ei au fost declarați inapți de către o altă clinică și l-ar fi asigurat că va reuși întocmirea fișelor medicale pentru cei doi, fără ca aceştia să se deplaseze personal la controlul oftalmologic sau la restul controalelor medicale de pe fișă.

Mai mult, după cum mai susţin procurorii, asistentul medical i-a cerut investigatorului sub acoperire să-și aducă un înlocuitor la examenul medical, fapt pentru care un alt investigator sub acoperire al DGA a venit și s-a prezentat la control în locul celor doi care aveau probleme de vedere. „Pentru întocmirea celor două fișe medicale inculpatul FMS a pretins suma de 300 de lei pentru fiecare fișă medicală, precizând că el se va ocupa de obținerea ambelor fișe fără a mai fi necesară prezența celor doi investigatori”, scriu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

gif card de energie dacus 1000x100

Feraru i-a cerut investigatorului DGA copii de pe cărțile de identitate ale celor doi și de pe permisele de conducere. După aproximativ 15 minute, investigatorul a fost chemat de asistentul medical Feraru „într-o zonă necirculată din incinta Spitalului Județean de Urgență Reșița, purtând discuții despre întocmirea fișelor medicale pentru obținerea permisului de conducere categoria „D”. Inculpatul FMS a primit de la investigator… copii de pe cartea de identitate și permisul de conducere al său și al prietenului său… investigatorul sub acoperire l-a întrebat dacă trebuie să-i dea suma de 300 de lei pentru fiecare fișă, iar acesta a răspuns afirmativ”. Ofițerul anticorupție s-a conformat, a scos din buzunar 6 bancnote de 100 de lei și le-a pus în buzunarul de la piept al asistentului medical.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/