Vești bune la început de săptămână! Doar patru cazuri de coronavirus, raportate în Banat

untitled design set 970x90 px

Număr scăzut de cazuri de coronavirus la nivel național. Dintre cele 692 de persoane depistate pozitiv, în mai multe județe din țară, trei sunt din Timiș și doar unul, din Caraș-Severin. Adevărul este că și numărul de teste a scăzut. La nivel național au fost procesate, în ultimele 24 de ore, puțin peste 7.300.

Potrivit autorităților din județul Timiș, cei trei bolnavi sunt din Timișoara. În ultimele 24 de ore, au fost prelucrate 419 probe, iar în spitalele din județ sunt internați 118 pacienți, dintre care 15 la ATI. În Timiș a fost raportat și un deces. De asemenea, au fost finalizate trei anchete epidemiologice, iar în curs de desfășurare nu mai este niciuna.

Două focare de infecție au fost declarate sinse. Focarul din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice „I.M. Klein” din Timișoara și cel din cadrul unei unități economice. Pe listă se mai află Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Lugoj (71 de cazuri depistate), o unitate de producție din Timișoara (14 cazuri), două firme din Timișoara (cu câte 11 și 14 cazuri), o unitate economică din Buziaș (6 cazuri), o farmacie privată din Timișoara (10 cazuri), un centru rezidențial pentru persoane vârstnice din Timișoara (33 de cazuri), dar și Școala Gimnazială nr.19 Avram Iancu din Timișoara, unde au fost depistate trei cazuri.

În cursul zilei de ieri au fost carantinate, în județul Timiș, 31 de persoane și au intrat în izolare 48. De asemenea, 194 de societăți comerciale au fost luate cu asalt de oamenii legii, în 13 septembrie, iar în urma controalelor polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție.

publicitate ziar expresb 1000x100

Rata de infectare, la mia de locuitori, în județul Timiș este de 0.44.

La nivel național, în unitățile sanitare de profil, sunt internați 7.134 de bolnavi COVID-19, dintre care 456 sunt la ATI. Până astăzi, 14 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 104.187 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/