A fost nevoie de multe acte și de o întâlnire față în față cu tensiunile specifice pentru ca cei peste 14 milioane de lei să poată pleca spre Spitalul Județean de Urgență Reșița.
Banii obținuți în luna decembrie prin amendament făcut de deputatul Silviu Hurduzeu nu au ajuns încă în conturile spitalului astfel încât acesta să își poată plăti arieratele. Motivul lui Romeo Dunca este acela că a dorit mai întâi să vadă exact la ce fac referire arieratele spitalului și a cerut în acest sens o mulțime de documente. În plus, spune Dunca, s-ar fi așteptat ca managementul spitalului să caute înțelegere la firmele la care sunt înregistrate și penalități, pe lângă sumele restante.
„Noi am contactat deja furnizorii, toți își vor banii, apoi se gândesc dacă renunță la penalități. (…) Toți vor penalitățile în cont, după care să facă o sponsorizare pe o parte din ele. Nicicare nu renunță până nu le plătim pentru că în contabilitatea lor figurează și nicicare nu-și permite să storneze de ani de zile penalități, pentru că sunt ani, nu de o lună, două, trei.”, a explicat Adina Miloș, directorul financiar.
Potrivit managerului Alina Stancovici, unii și-au dat deja acordul măcar pentru o parte din sumă: Brantner renunță la penalități de 35.000 de lei din 79.286, E.ON și Enel – sub nicio formă, la fel ca Aquacaraș, Titan Group Brăila este dispus să renunțe la 650.00 din 955.000, în timp ce Farmexim încă nu a oferit un răspuns.
După mici șicane specifice în astfel de întâlniri, în care Romeo Dunca a reproșat că nu se răspunde suficient de urgent la adresele trimise de Consiliul Județean, în timp ce managerul Alina Stancovici ar prefera dialogul față în față, cele două părți au ajuns la un consens: Consiliul Județean va vira banii.
„Din documentele pe care mi le-ați adus astăzi constat că e ok, nu am timp fizic să verific, dar merg pe vorba dumneavoastră, și dacă spuneți că toate celelalte sume trecute pe ordinele de plată sunt doar principalul, arierate, nu penalități, atunci nu avem nicio problemă. Eu cred că plătindu-le îi vom convinge să întoarcă parte din aceste penalități. Cu tema asta cred că am lămurit-o, facem actele ca astăzi să dăm drumul la plăți.”, a spus Romeo Dunca.
Amendamentul făcut de Silviu Hurduzeu la proiectul bugetului de stat pe anul 2023 a trimis spre Spitalul Județean de Urgență Reșița 14.625.640 de lei, bani suficienți pentru acoperirea totală a arieratelor care au ajuns la 14.035.226 de lei.
Despre ce alte cuvinte și acuzații s-au aruncat în cadrul întâlnirii de astăzi și care sunt motivele din spatele tensiunilor – într-un viitor articol. Stați cu ochii pe Express de Banat!